Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen Iohannis, au plecat din România și au ajuns luni sera în Kenya, prima țară inclusă în turneul din Africa. Cei doi au fost întâmpinați de oficialii țării, însă toate privirile au căzut pe Prima Doamnă a României, care a impresionat cu ținuta sa. Însă, deși a făcut furori, Carmen Iohannis a încălcat, din nou, protocolul și a făcut o greșeală atunci când și-a ales vestimentația.
Aparițiile publice ale lui Carmen Iohannis sunt atent analizate, iar de cele mai multe ori accentul pică pe ținutele alese de aceasta. Așa s-a întâmplat și recent, când Prima Doamnă a României a ajuns în Kenya. Deși aceasta a ales o ținută potrivită pentru contextul în care se afla și care a atras atenția, un mic detaliu a ruinat totul și a adus-o pe soția lui Klaus Iohannis, din nou, în poziția în care a încălcat protocolul. Cum a gafat-o Carmen Iohannis?
Așa cum spuneam, Carmen și Klaus Iohannis a ajuns luni sera în Kenya, unde au fost primiți de miniștrii Eliud Owalo și Peninah Malonza. Oficialii kenyeni i-au întâmpinat cu brațele deschise pe cei doi și au publicat în mediul online mai multe fotografii de la prima interacțiune.
„În prezența ministrului pentru Economie Digitală Eliud Owalo, am avut deosebita onoare de a-i primi pe Excelența Sa, Președintele Klaus Iohannis al României, și pe Prima Doamnă Carmen Iohannis, aflați într-o vizită oficială. Karibuni Kenya!”, a scris ministrul pentru Dezvoltare Regională, Peninah Malonza, într-o postare publicată pe contul X/Twitter.
Postarea a fost însoțită și de imagini grăitoare, iar ținuta purtată de Carmen Iohannis a atras toate privirile. Pentru vizita oficială în Kenya, soția președintelului României a ales să poarte un costum lila, format din două piese, sacou și pantaloni, ce i-au pus în evidență ținuta. Dacă până aici totul este impecabil, Prima Doamnă a gafat-o atunci când a venit vorba de alegerea pantofilor.
Mai exact, la costumul lila, Carmen Iohannis a asortat o pereche de sandale Valentino în valoare de 890 de euro. Ei bine, alegerea nu a fost una prea inspirată și asta pentru că încalcă protocolul și ceremonialul diplomatic, conform căruia doamnele trebuie să poarte întotdeauna, în vizitele oficiale, pantofi pentru a nu li se vedea degetele de la picioare.
Reamintim că vizita președintelui României în Kenya face parte din turneul din Africa. Potrivit unui oficial al administrației kenyene, această vizită deschide calea cooperării în domeniile comerțului, investițiilor și educației.
„Punctul central al zilei de joi îl reprezintă o vizită Liceul de fete Uthiruy, ceea ce subliniază angajamentul României în materie de educație și dezvoltare a tineretului”, a declarat Sam Terriz, oficial în administrația de la Nairobi.