Mama cântăreţei Mădălina Manole a murit sâmbătă, la aproape şapte ani de la decesul artistei, iar momentul în care a părăsit această lume nu este întâmplător, susţine clarvăzătoarea Carmen Harra. Totul s-a petrecut după un mecanism divin bine pus la punct, consideră specialista în ocultism şi numerologie!
Eugenia, mama Mădălinei Manole a părăsit această lume sâmbătă seara, la Spitalul Municipal din Ploieşti, în urma unei afecţiuni necruţătoare. Medicii descoperiseră recent că mama Mădălinei suferea de cancer la plămâni în stadiu final, cu multiple metastaze, astfel că nu au reuşit decât să-i mai amelioreze puţin suferinţa. Mama Mădălinei ar fi împlinit anul acesta 72 de ani, dar a ajuns în ceruri, să-şi întâlnească fiica, după care a plâns enorm, susţin apropiaţii familiei.
Nimic nu este însă întâmplător pe acest pământ, susţine clarvăzătoarea Carmen Harra, care a făcut până acum o serie de preziceri care s-au adeverit. ”Faptul ca a murit la 7 ani după Madalina nu este întâmplător… Mădălina a murit exact la 43 de ani, iar 4+3=7, cifra lui Dumnezeu. Această sincronicitate arată ca sufletele lor s-au întâlnit” a explicat în exclusivitate pentru CANCAN.ro, siteul numărul unu din România, Carmen Harra.
”Când numerele coincid, avem de-a face cu o sincronicitate universală, ceea ce arată ca lucrurile aşa trebuiau sa se întâmple. Ziua când a murit Mădălina a fost codificată karmic. Ieşirea din lumea fizică nu este întâmplătoare” susţine clarvăzătoarea. ”Mama Mădălinei şi-a dorit să meargă la fiica ei, să afle ce s-a întâmplat” este convinsă Carmen Harra.
Mădălina Manole a murit chiar în ziua în care împlinea 43 de ani, în 14 iulie 2010. Asupra morţii acesteia au fost multe controverse, după cum arătam AICI. Cântăreaţa a fost găsită decedată acasă în Otopeni, legiştii stabilind că Mădălina s-a sinucis înghiţind Furadan.