Carmen Harra, previziune sumbră după ce Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer. Cine va prelua tronul Regatului Unit

Publicat: 06/02/2024 | 19:53
Ce spune Carmen Harra, după ce Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer

Carmen Harra vine cu o previziune sumbră, după ce Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer! În cursul zilei de luni, 5 februarie 2024, Palatul Buckingham a transmis un comunicat prin care a anunțat că Regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, se confruntă cu mari probleme de sănătate. I-a fost depistată o boală agresivă, și anume cancerul, după ce a fost internat în spital pentru prostată mărită. Carmen Harra (68 de ani) a venit cu noi previziuni legate de starea Regelui, dar și de ce ar putea să se întâmple în viitorul apropiat. Vezi mai jos, în articol, informațiile.

Regele Charles al III-lea se confruntă cu mari probleme de sănătate. După cele trei zile în care a fost internat în spital, în Anglia, pentru prostata mărită, medicii au venit cu un alt verdict. Și anume, Regelui i-a fost depistată o formă de cancer. După comunicatul transmis de Palatul Buckingham, Regele Charles s-a decis să se retragă din activitatea publică. După ce s-a aflat de problemele pe care le înfruntă bărbatul, Carmen Harra a venit cu o serie de previziuni.

Vezi și PRINȚUL HARRY, VIZITĂ-FULGER ÎN LONDRA DUPĂ CE REGELE CHARLES A FOST DIAGNOSTICAT CU CANCER. MEGHAN MARKLE NU ÎL VA ÎNSOȚI

Carmen Harra: „El are o cumpănă de viață între 75 și 76 de ani”

Domnia Regelui Charles al III-lea va fi una de scurtă durată, Carmen Harra scriind într-una dintre cărțile sale că șederea Majestății Sale va fi, de fapt, tranzitorie. Motivul? După moartea Regelui, tronul va fi ocupat de Prințul William. În plus, în anul 2024, Regele Charles ar urma să se retragă de pe tron, urmând să fie încoronat fiul său. Acest aspect ar urma să se întâmple în viitorul apropiat, deoarece Regele Marii Britanii își va dedica timpul sănătății. În plus, Carmen Harra ar fi prezis cumpăna pe care ar trebui să o îndure Regele Charles, la 75-76 de ani. Vârsta de 75 de ani o are în prezent.

„Eu am spus că el nu domnește decât foarte puțin. Foarte puțin. El are o cumpănă de viață între 75 și 76 de ani. Ia vedeți câți ani are el acum! Are o perioadă foarte grea. O să ia fiul său conducerea. Eu am spus în prima mea carte despre asta, acum vreo 20 și ceva de ani. Va veni William. Am scris că Regina urma să moară și am spus că persoana care o urmează nu este neapărat Charles, în ideea că Charles este atât de tranzitoriu, că are o domnie scurtă de parcă nici n-ar fi fost”, a spus Carmen Harra.

Citește și  CARE VA FI SOARTA CAMILLEI DUPĂ CE REGELE CHARLES VA MURI. CE SE VA ÎNTÂMPLA CU REGINA CONSOARTĂ, DE FAPT

Carmen Harra a mai precizat faptul că, anul acesta, există posibilitatea ca Prințul William să îi ia locul la tron. Anul 2024 este unul karmic, susține Harra, motiv pentru care vor fi surprize pe mai multe planuri. Inclusiv cel politic. Totodată, a susținut că anul 2024 este un „an de revoltă, un an de posibilitate de război”, care poate fi interpretat ca o „reașezare a balanței” în privința multor aspecte.

„Sunt șanse ca anul ăsta să ajungă William la tron, pentru că anul ăsta e un an karmic. Anul ăsta aduce toate surprizele Pământului pentru noi, mai ales în ceea ce privește politica, cu tot ce vrei și ce nu vrei, de la America până în Rusia, în Asia. Toată omenirea e zguduită de evenimente politice absolut neașteptate. Nimic din ce prezicem noi va fi complet pe dos. Este altfel, nu neapărat pe dos. Suntem luați prin surprindere în toate părțile lumii”, a spus Carmen Harra pentru Fanatik.

De asemenea, Carmen Harra a venit cu o nouă prezicere în legătură cu soția Prințului William, și anume Kate Middleton. Probleme de sănătate pe care le înfruntă în prezent ar putea să se acutizeze în anii următori.