Carmen Harra, cunoscută ca psiholog și terapeut în Statele Unite ale Americii, este de părere că situația cumplită, în care se găseşte omenirea de peste un an din cauza pandemiei de coronavirus, va ajunge încet, încet la un final.
Mai mult decât atât, potrivit vedetei, în România vor exista anumite schimbări majore care vor fi benefice pentru țara noastră. „O să se încheie încet-încet cu această pandemie. Cel puțin în America se estimează că vom ajunge la o imunitate generală. Sunt state în care nu există mască. De luni de zile nu ne afectează nimic așa că suntem foarte bine aici. Per total, acolo, (n.r. în România) părerea mea, este că se exagerează mai mult decât este nevoie. Sunt îngrijorată și dacă îmi doresc ceva, sunt îngrijorată de starea generală, de starea colectivă a oamenilor, de stările de depresie, de faptul că oamenii își pierd speranța, își pierd încrederea și sunt demoralizați”, a declarat Carmen Harra.
”Dorința mea este să trecem toți peste această încercare și să ieșim la lumină cu bine. Acestea sunt previziunile mele! Sper însă că o să înțelegem că mai vine și ceva semnificativ în România, niște schimbări majore care vor perturba la nivel de economie, guvern, starea generală dar la final va fi spre binele românilor.
Foarte mulți români se întorc înapoi acasă! România încet-încet se regăsește pe ea. Va exista o manifestare puternică în viitorul imediat apropiat că să readucă România în perimetrul internațional. Eu zic că lucrurile se întâmplă pentru binele general, așa că aștept să se lămurească totul și să ajung și eu în România.
Îmi lipsesc foarte mult prietenii de acolo, îmi lipsesc emisiunile, îmi lipsește, sigur, locuința mea și lucrurile minunate pe care le fac de câte ori vin acolo. Să sperăm că undeva anul acesta, voi ajunge și acasă. Răbdarea e un lucru Dumnezeiesc, așa că mai aștept momentul potrivit! Eu sunt pozitivă în schimbările care vin și convinsă că au rostul lor. Sunt, pe undeva, chiar entuziasmată de transformările care urmează, încep să le văd în profunzimea lor”, a declarat Carmen Harra, cu câteva săptămâni în urmă.
„2021 este un an de eliberare, de revoluţii, în care lucrurile se întorc. Vibraţia lui 2021 schimbă toate nenorocirile pe care le-am avut în 2020, care a fost un an carmic, pe care omenirea cred că nu l-a avut niciodată, niciodată perturbarea nu s-a produs atât de rău. Nenorocirea e că vin alte lucruri pentru care ar trebui să ne pregătim. Dar cum ne pregătim că suntem total neavertizaţi, neinformaţi şi colectiv speriaţi”, spunea Carmen Harra în urmă cu câteva luni.
Sursa foto: Arhiva Cancan