Carmen Harra anunță vremuri grele! Previziuni sumbre pentru următorii ani. Ce se va întâmpla în lume. „Consecințele sunt dramatice”

Publicat: 11/09/2021 | 11:09

Viitorul nu este prea roz, potrivit previziunilor făcute de Carmen Harra. Se pare că în anii următori oamenii se vor confrunta cu multe. Pandemia este departe de sfârșit, criza financiară este și ea aproape, iar populația planetei se va reduce considerabil.

Carmen Harra a făcut câteva previziuni pentru anii următori, iar lucrurile nu sunt pictate în culori prea vesele în viitor. Aceasta a spus că va urma o perioadă grea pentru toată lumea, o perioadă de tranziție și reorganizare a tuturor lacurilor pe care le știm.

„Economic, până în 2025 – 2029, problemele se exacerbează, deci se ajunge la o cădere monetară globală, care va duce la înlocuirea monedelor, înlocuirea banilor de hârtie, mergem spre o monedă electronică, încercând să se salveze o situație prin altceva.

Conducătorii lumii își dau seama că problema economică este pe undeva scăpată de sub control. Dar până în 2029, în mod ciclic, dacă ne întoarcem până în 1929, când a fost colapsul mondial, cu 100 de ani în urmă, lucrurile se repetă ciclic, se repetă karmic. Asistăm la o situație similară, dar de alte proporții, din punctul meu de vedere, mult mai dramatică de data asta și mult mai gravă.”, a declarat Carmen Harra, pentru antena3.ro.

„Situația este scăpată de sub control”

Mai mult, pe lângă impasul economic în care va ajunge lumea, nici din punct de vedere al sănătății lucrurile nu stau prea bine. Potrivit spuselor lui Carmen Harra lumea o să se confrunte cu alte tulpini, alte virusuri, iar toate aceste lucruri vor reduce populația lumii considerabil.

„Eu am zis mereu că vin anii de virusuri. Perioada omenirii din următorii 10-12 ani este destul de dureroasă, pentru că trecem prin acest purgatoriu, trecem printr-o perioadă de mare încercare emoțională, psihologică, socială, economică, monetară, cum vreți să o numiți. Nu numai cred că o să vină mai multe valuri, dar vin alte forme, alte tulpini, alte virusuri.

Situația, din nou, din punct de vedere mondial, la nivelul sănătății este tot la fel de dureroasă. Toate aceste schimbări se vor produce, abia după aceea putem să ne considerăm că intrăm într-o eră economică mai stabilă. Era prin care noi trecem acum și în următorii ani este de zbucium, de urcușuri, coborâri, de căderi monetare. Situația este scăpată de sub control, părerea mea.

Consecințele sunt dramatice, iar inflația este fără precedent, absolut fără precedent în istoria a 100 de ani. Noi suntem, la ora actuală, vreo 7 miliarde și ceva, o să scădem substanțial din cauza acestor virusuri. Poate ajungem la 5, poate chiar la 4 miliarde, deci o scădere incredibilă a populației.”, a mai spus Carmen Harra.