Viața bate filmul în cazul lui Carmen Grebenișan. Creatoarea de conținut a trecut în 2024 printr-un divorț și își propusese să stea un an singură, dar n-a rezistat. Reîntâlnirea cu Cristi a fost de bun augur, iar luni bune îndrăgostiții au făcut naveta între SUA și România. În interviul exclusiv acordat pentru CANCAN.RO, Carmen Grebenișan a dezvăluit că pentru o bună perioadă viața lor se va desfășura la București, fiind dispusă să se adapteze oriunde viața îi va duce. Chiar dacă nu au împlinit un an de relație, cei doi au discutat deja despre căsătorie, iar de Paște, iubitul o va duce acasă, la părinții lui.
Carmen Grebenișan este fericită! Prezentă la petrecerea aniversară a unui celebru brand de haine, creatoarea de conținut ne-a mărturisit că este un om împlinit. Nu îi merge bine doar pe plan personal, ci și profesional, ea urmând să anunțe un proiect mare, de care se declară foarte încântată.
CANCAN.RO: Cât timp aloci pentru pregătiri înainte de un eveniment?
Carmen Grebenișan: În ultimul timp undeva la oră și jumătate. Înainte cred că alocam vreo 3-4 ore, dar acum mi-am dat seama că sunt mai eficientă. Știu exact ce vreau, știu cât îmi ia și se mai practică.
CANCAN.RO: Care este operațiunea care necesită mai mult timp?
Carmen Grebenișan: Cred că ideea de a alege ținuta. Asta durează cel mai mult. Durează uneori de dinainte de pregătire. Cred că poate să-mi ia și 3-4 ore dacă nu-mi place ceva și mă pregătesc de dinainte. Dar timpul, de când încep, ia maximum două ore cu make-up cu tot.
CANCAN.RO: Te sfătuiești cu cineva când ești nehotărâtă?
Carmen Grebenișan: Cu Alina sau cu partenerul meu.
CANCAN.RO: Îi trimiți poze lui Cristi?
Carmen Grebenișan: Îi trimit poze: asta sau asta? Sau îl întreb dacă e în casă: așa sau așa? Chiar și astăzi l-am întrebat.
CANCAN.RO: Cum arată viața voastră între două continente?
Carmen Grebenișan: Culmea s-au unit viețile noastre și acum se întâmplă doar pe un singur continent, adică el locuiește împreună cu mine aici, în București. S-a mutat pentru o perioadă, adică ne-am mutat pentru o perioadă și în funcție de unde ne duce viața în viitor ne hotărâm dacă plecăm sau nu din țară.
Citește și: Carmen Grebenișan a fost înșelată? Influencerița a spus adevărul despre fosta relație: „Toți înșală”
CANCAN.RO: Ai fi dispusă să începi o nouă viață peste ocean dacă se îndreaptă lucrurile în direcția respectivă?
Carmen Grebenișan: Aș fi dispusă să fac orice, da, să mă adaptez la orice stil de viață. Sunt deschisă la aventuri și la noi începuturi și tot timpul am fost experimentală. Îmi plac lucrurile noi.
CANCAN.RO: Ce planuri aveți pentru Sărbătorile Pascale?
Carmen Grebenișan: Planurile sunt cele tradiționale. O să merg la părinții lui acasă, o să-i cunosc familia, dar sunt foarte relaxată din punctul ăsta de vedere. E ardelean ca și mine, așa că n-avem nicio problemă, nicio barieră acolo.
CANCAN.RO: Dar părinții tăi l-au cunoscut pe Cristi?
Carmen Grebenișan: Nu. Părinții mei stau în Londra și n-aveau când să-l cunoască. Lucrurile s-au întâmplat destul de repede la noi în relație și nu avem un an împreună, n-avem încă, nu. Și ai mei n-au ajuns în țară de atunci și nu l-au cunoscut. Le-am vorbit de la început, da. Eu cu mama vorbesc toate lucrurile și ea știe tot da, le-am povestit. Ei au zis că au nevoie de la mine doar să fiu liniștită.
CANCAN.RO: Și în momentul în care au văzut că ești fericită a fost de ajuns.
Carmen Grebenișan: Sunt foarte bucuroși. E important să ai o persoană care împarte aceleași valori ca și tine într-o relație. Cred că e cel mai important să aibă aceleași principii.
CANCAN.RO: În ce împrejurări v-ați întâlnit?
Carmen Grebenișan: Ne-am întâlnit la petreceri în Cluj-Napoca, dar n-am ținut legătura. N-am vorbit, fiecare avea viața lui, relația lui și nici măcar nu pot să zic că am intrat în contact prea mult, sincer. Doar știam unul de celălalt și ne salutam când ne vedeam. Și ne vedeam mai mult pe online.
CANCAN.RO: Cine a făcut primul pas când v-ați reîntâlnit?
Carmen Grebenișan: Eu l-am întrebat niște lucruri legate de New York, pentru că urma să merg în New York și din momentul ăla am început să vorbim, că mi-am dat seama că avem foarte multe lucruri în comun, mai multe decât îmi imaginam. Și a venit fix când nu mă așteptam. Mă așteptam să am o perioadă în care o să fiu singură mult timp. Practic ăsta a fost “planul”. Gata, îmi iau și eu un moment, un an, așa mă gândeam eu, în care să fiu singură, dar n-am rezistat mult. Adevărul e că mi-a fost și inima deschisă, pentru că ceea ce a fost în trecutul meu s-a încheiat un pic mai devreme decât oficial și cred că de asta a fost ușor pentru mine.
CANCAN.RO: Nu aduce anul ce aduce ceasul!
Carmen Grebenișan: Exact și lucrurile potrivite vin la momentul potrivit. Chiar trebuie să ai încredere în asta.
CANCAN.RO: Aveți planuri spre oficializarea relației? Vă gândiți, ați discutat despre asta?
Carmen Grebenișan: Practic, relația este oficială, dar n-aș vrea s-o expun la fel de mult ca în trecut, adică să o comercializez, să intre și el în zona asta de colaborări și așa mai departe. Și ea este oficială demult, deja din vară.
CANCAN.RO: Mă gândeam dacă treceți pe la Starea Civilă…
Carmen Grebenișan: Dacă o să mă ceară, o să zic “da”. N-o să fie o surpriză, pentru că într-adevăr am discutat. E o relație destul de stabilă. Avem și o vârstă, știm clar că avem un target. Deja de la 33 de ani target-ul nu mai e să te distrezi, să experimentezi. Adică îți dorești o relație serioasă și împărțim aceleași interese și aceeași direcție.
CANCAN.RO: Simți așa că bate și ceasul biologic?
Carmen Grebenișan: Nu cred că bate ceasul, dar e nevoia spirituală de a fi mai echilibrat și mai așezat, da.
CANCAN.RO: Pe plan profesional ce urmează?
Carmen Grebenișan: O să urmeze multe lucruri. De fapt vine un plan foarte mare, despre care nu pot să vă zic mai multe. Este un proiect foarte mare.
CANCAN.RO: În online sau te vedem pe micul sau pe marele ecran?
Carmen Grebenișan: Peste tot, nu zic mai multe.
CANCAN.RO: Ce obiective îți mai dorești să bifezi în acest an?
Carmen Grebenișan: Am tot ce vreau. Deci nu cred că este ceva ce să-mi doresc în plus. Obiectivele pot să zic că le-am atins acum lucrând la proiectul ăsta, dar în mare parte sunt un om foarte împlinit.
Foto: Instagram
Citește și: Ce cadou a primit Carmen Grebenișan de la iubitul ei, de Crăciun. Influencerița a spus tot
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.