Carmen de la Sălciua si Karym, cuplul momentului! Anunțul făcut de cei doi artiști: ”Trebuie să acceptăm!” VIDEO

Publicat: 27/11/2020 | 11:11

Karym le-a făcut o surpriză de proporții fanilor săi, după ce a lansat cea mai tare piesă, despre care crede că va rupe topurile în această iarnă! Cântărețul a colaborat cu nimeni alta decât Carmen de la Sălciua, numită și „Regina Youtube-ului”!

Karym și Carmen de la Sălciua colaborează pentru prima oară și lansează  împreună „Minim doi”, o piesă de dragoste pe versurile lui Cipri Popescu și cu un videoclip regizat de Duminciuc Bogdan, în care cei doi artiști apar în ipostază de îndrăgostiți. Artistul s-a implicat trup și suflet în realizarea acestui proiect și a creat conceptul și scenariul videoclipului. (CITEȘTE ȘI: KARYM A APELAT LA CHIRURGIA ESTETICĂ ÎNAINTE DE ÎNTÂLNIREA CU REGINA YOUTUBE-ULUI: ”NU AM FĂCUT-O PENTRU MINE PERSONAL!”)

Cu un sound catchy, acorduri de saxofon, beat-uri pop și elemente orientale, „Minim doi” subliniază și scoate în evidenta faptul ca atunci cand între doi oameni exista chimie toate barierele dispar. „Trebuie să acceptăm și să ascultăm glasul inimii, să acceptăm și să îmbrățișăm dragostea pentru a fi fericiți. Dacă rămânem captivi în prejudecăți, acel foc care arde în interiorul nostru nu va face nimic altceva decât să ne distrugă din interior… acele sentimentele înăbusite, ascunse și puse undeva într-un colț departe în sufletul nostru nu fac bine niciodată. Dacă ar fi să descriu mesajul piesei într-un cuvânt, acela ar fi „asumare””, mărturisește Karym.

Carmen de la Sălciua si Karym, cuplul momentului! Anunțul făcut de cei doi artiști: ”Trebuie să acceptăm!”

Filmările, desfășurate departe de București, la Conacul Archia din Deva și la domeniile Martinutzi din Alba Iulia, au ținut două zile, cei doi fiind, după ce au terminat ”munca”, la capătul puterilor, mai ales că au avut de pus în scenă o adevărată poveste de dragoste. Karym joacă rolul argatului unei bogătașe care, printre altele, avea ca pasiune călăria și care, evident, ca în poveștile de dragoste de la Hollywood, se amorezează de fermier. De imaginea artiștilor s-au ocupat Magda Mohamed și Claudia Dediu. „De când e omul pe pământ, muzica a fost un aspect important din viața lui. Trăim vremuri istorice și realizăm în aceste momente mai mult ca niciodată că nu suntem doar carne și oase, avem emoții, sentimente … etc. Și la fel ca doctorii în aceste zile greu încercate venim în ajutorul oamenilor pentru a-i ajuta să treacă mai ușor peste acest moment dificil din viața fiecăruia. Muzica vindecă, iar acolo unde nu poate vindeca cel puțin ajută”, a adăugat Karym. (NU RATA: CARMEN DE LA SĂLCIUA A PUS PICIORUL ÎN PRAG. ARTISTA ESTE HOTĂRÂTĂ SĂ ÎNCHIDĂ GURILE RELE. „ÎMI DORESC SĂ SPUN LUCRURILOR PE NUME”)

„Le mulțumesc celor care s-au ocupat de proiectul ăsta frumos și sper să fie încă o colaborare care va fi primită bine de voi cei care ne iubiți! O întreagă echipă a stat în spatele acestei melodii și acum voi decideți dacă merită adusă acolo în vârf! Vă iubim și vă mulțumim”, a declarat Carmen de la Sălciua.

Carmen de la Sălciua si Karym, cuplul momentului! Anunțul făcut de cei doi artiști: ”Trebuie să acceptăm!”

Karym s-a făcut remarcat la începutul anului 2017, când a lansat piesa „Anonim”, alături de Mellina. La finalul anului 2017, Karym a lansat alături de Celia piesa ”La două capete”, ce s-a bucurat de un real succes. În 2018, artistul a lansat solo „Râu de lacrimi”, o piesă despre iubire și suferință. În clip își face apariția și Celia, prietena artistului în viața de zi cu zi.

Carmen de la Sălciua, unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți, a luptat din greu pentru a ajunge unde este acum. Are mii de fani care o ascultă și care o urmăresc la orice pas. În plus, este extrem de activă pe rețelele sociale și le acordă acestora toată atenția de care au nevoie. De mai bine de 3 ani, Carmen de la Sălciua scoate hit după hit. Nu a fost piesă lansată de ea care să nu fi ajuns pe primele locuri în Trending. Spre exemplu, piesa pe care a lansat-o în toamna lui 2018, intitulată „Dansez prin ploi”, s-a bucurat de un succes nebun. La momentul respectiv, melodia a fost pe locul 1 în topul celor mai populare clipuri din România timp de două săptămâni consecutiv și a adunat până în prezent aproape 70 de milioane de vizualizări.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult