Culiță Sterp, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de la noi, își dorește cu ardoare să devină tătic. Artistul trăiește o frumoasă poveste de dragoste, de mai bine de doi ani, cu cântăreața Carmen de la Sălciua. În ultima vreme, Culiță Sterp a declarat că îşi doreşte un copil şi nu este exclus să auzim în curând că cei doi vor deveni părinţi. Însă, până atunci, artistul se antrenează pentru rolul de tătic, care îl prinde de minune.
A fost surprins în timp ce îl schimba de pampers pe băiețelul unui prieten de familie. Soția artistului a filmat momentele în care artistul își exerzează rolul de tătic, iar imaginile cu Culiță fac acum senzatie pe internet.
„Neagu Vlad predă lecții de tătici, apelați cu încredere!”, a scris Culiță Sterp pe Facebook. „Nu vine barza, dar a venit la alții și pentru noi! Va veni ea și la noi când are timp”, a completat artistul pe rețeaua de socializare.
Cei doi își doresc să devină părinți de tineri. „Deocamdată nu este însărcinată, însă ne dorim să se întâmple cât mai curând. Ne dorim să avem cel puțin 4 copii şi acum e timpul să ne apucăm, nu când vom îmbătrâni, să fim nişte părinţi tineri. Noi suntem 4 fraţi, mama are 12 fraţi, tata 6, deci provin dintr-o familie numeroasă, aşa că îmi doresc la fel şi familia noastră sa fie cel puţin cu 4 minioni dacă ajută bunul Dumnezeu!”, a declarat Culiță Sterp.
„Copiii sunt o binecuvântare de la Dumnezeu şi trebuie sa ii lasi sa vina pe lume oricâţi vrea Domnul, nu trebuie sa spunem niciodată că e greu, că ajunge unul sau doi, nu! Cum am crescut noi şi fratii noştri or sa crească şi copiii oricâţi ar fi Dumnezeu are grija de fiecare, chiar dacă e mai greu când sunt mici, când sunt mari şi vedem casa plină ni se umple sufletul de bucurie. Ştiu cum eram şi noi când eram mici, când veneam toţi 4 de la şcoala, nu era bucurie mai mare pentru mama, pentru părinţii noştri care se străduiau sa nu ne lipsească nimic şi sa ducem o viaţa fericita.
Aşa vreau sa fie şi copiii noştri, sa le oferim un viitor frumos şi sa tot ce poate ne-a lipsit nouă când am fost copii, lor să nu le lipsească! Nu ne dorim nici să crească cu totul de-a gata, că nici aşa nu e bine dar nici să ducă lipsuri. Să aibă o viaţa echilibrata şi frumoasa alături de noi, şi să ştie să aprecieze munca noastră pentru ei si sa se bucure de orice lucru din inimă!”, a adăugat îndrăgitul interpret.
Carmen și Culiță s-au cunoscut, în urmă cu mai bine de 2 ani, la un botez, iar de atunci trăiesc o poveste de dragoste. Cei doi cred că a fost dragoste la prima vedere. Culiță Sterp a cerut-o pe Carmen în căsătorie într-un mod inedit, chiar de Ziua Îndrăgostitilor. În fața a sute de persoane, prieteni, rude, bărbatul a luat microfonul ca să se facă auzit de toți cei prezenți și și-a strigăt aleasa inimii. După câteva minute de îmbrătisări și lacrimi de emoție, tanărul i-a pus, în sfârșit, și inelul pe deget. Anul trecut pe 21 septembrie, cei doi au hotărat să facă și pasul cel mare: nuntă. Au avut o nuntă de vis, cu peste 500 de invitați, iar dansul mirilor a fost cântat chiar de artist. Datorită ei s-a apucat de muzică, iar acum au sute de concerte pe an atât în tară, cât și peste hotare.