După o perioadă destul de grea, presărată cu despărțiri și împăcări de Culiță Sterp, Carmen de la Sălciua și-a găsit liniștea și echilibrul în viața personală.
Se pare că artista o duce foarte bine, iar singurătatea îi priește. Aceasta a declarat că a avut timp să se regăsească și să își pună ordine în gânduri, iar acum se simte mai bine ca niciodată. (CITEȘTE ȘI: CARMEN DE LA SĂLCIUA L-A FĂCUT ISTORIE PE CULIȚĂ STERP! CUM S-A DAT DE GOL ARTISTA CĂ ESTE DIN NOU ÎNDRĂGOSTITĂ)
”Stau foarte bine cu dragostea. Chiar foarte. Stau bine cu dragostea, m-am regăsit și mi-e mai bine așa, momentan. Adică, singură. O să și explic de ce… Sunt, acum, liniștită, mi-am pus gândurile în ordine așa că stau foarte bine cu viața amoroasă”, a declarat Carmen de la Sălciua, pentru WOWbiz.ro.
Deși se simte bine așa cum este acum, Carmen nu exclude nici varianta unei relații. Acum știe ce își dorește de la un bărbat, iar pe primul loc se află înțelegerea. Artista a mărturisit că pentru o relație de lungă durată își dorește alături de ea un bărbat care să fie tot artist.
„Ca să am o relație serioasă, trebuie să fiu înțeleasă. Și, ca să fiu înțeleasă, cred că singura variantă este să vină și el din lumea muzicii, să fie artist. Nu știu dacă se poate altfel, având în vedere că meseria noastră este una altfel și pot apărea tot felul de situații în care partenerului de viață să îi fie greu să te înțeleagă, cu adevărat și să îți și ofere liniștea de care ai nevoie într-o asemenea profesie.
De exemplu, noi, cântăreții, cântăm adeseori nopțile, suntem plecați… Cum ar putea să mă înțeleagă, să zicem, un judecător? Care lucrează ziua, seara e tot timpul acasă… Bine, asta nu înseamnă că dacă va fi un judecător ursitul și mă va înțelege, voi refuza (râde, n.red.). Dar, cred eu, sunt aproape convinsă, că un bărbat care să mă înțeleagă provine tot din meseria noastră. Artiștii au un simț diferit față de restul oamenilor și probabil rezonează altfel ei între ei și se înțeleg mai în profunzime și mai în detaliu”, a mai spus Carmen de la Sălciua, pentru sursa citată.
Carmen de la Sălciua a pregătit pentru fanii ei o colaborare inedită alături de carismaticul Jador. Conform spuselor artistei cei doi s-au înțeles de minune la filmările clipului, iar între ei a existat o chimie specială. (VEZI ȘI: CARMEN DE LA SALCIUA, ADEVĂRUL DESPRE RELAȚIA CU JADOR: „NU MĂ AȘTEPTAM LA AȘA CEVA”)
„Jador este un tip foarte, foarte simpatic, reușește să te facă să râzi tot timpul, este tonic din cale afară. (…) Chiar simt că este un tip sincer și mi-a plăcut să lucrez cu el. Sper ca lumea să simtă chimia care a fost între noi.
Dar ne-am înțeles bine și la filmări, și la înregistrări, sper ca piesa să fie un adevărat succes, mai ales că am rezonat și altfel între noi. Și nu văd de ce nu ar fi, mai ales că ne-a plăcut amândurora cum a ieșit, iar videoclipul este, cu adevărat, excepțional, e pasional.”, a mărturisit Carmen.