Carmen de la Sălciua, primele declarații despre presupusa sarcină: „Nu am simptome”

Publicat: 08/11/2022 | 22:48
Carmen de la Sălciua. Sursă foto: Instagram

Carmen de la Sălciua a făcut primele declarații, după ce a dat impresia că este însărcinată. Cântăreața de muzică de petrecere a deslușit misterul de dragul fanilor săi, făcând dezvăluiri uimitoare.

Zilele trecute, cântăreața a atras atenția tuturor în momentul în care a apărut într-un videoclip de la o petrecere într-o salopetă neagră. Imaginile au stârnit un val de controverse, deoarece se putea vedea clar faptul că femeia are o burtică asemănătoare cu cea a unei graviduțe.

VEZI ȘI: CARMEN DE LA SĂLCIUA ESTE ÎNSĂRCINATĂ?! DETALIUL CARE A RIDICAT SEMNE DE ÎNTREBARE: ”CLAR, VINE BEBE”

Carmen de la Sălciua vorbește despre o posibilă sarcină

Fosta soție a lui Culiță Sterp a fost invitată recent la o petrecere care a avut loc în afara granițelor României. Videoclipurile cu aceasta i-au împărțit pe fani în două tabere, unii susținând că femeia este însărcinată, în timp ce alții au negat vehement acest lucru. Pentru a lămuri întreaga situație, Carmen de la Sălciua a explicat, de fapt, cum stau lucrurile, dar și care este motivul pentru care a postat o imagine cu un copil pe profilul său de Instagram.

„Sinceră să fiu, nu știu dacă sunt însărcinată sau nu pentru că nu mi-am făcut test de sarcină. Acum sunt pe drum și venim spre România și probabil că voi dezlega misterul în țară. Deocamdată eu nu am simptome.

Mie mi-a plăcut imaginea. Nu m-am legat de ceva, nu am vrut să creez vreo strategie sau să le dau de gândit oamenilor. Mi-a plăcut imaginea cu fetița asta și am postat-o. Mi se pare o fetiță foarte mișto îmbrăcată și atitudinea ei mi s-a părut foarte mișto”, a declarat Carmen pentru Wowbiz.

CITEȘTE ȘI: MAMA GETA N-A RĂMAS INDIFERENTĂ! CE MESAJ A TRANSMIS, DUPĂ CE A FOST AMENINȚATĂ DE CARMEN DE LA SĂLCIUA CĂ O DĂ ÎN JUDECATĂ

De asemenea, interpreta și-a exprimat din nou dorința de a deveni mamă pentru prima dată și a anunțat că s-ar bucura enorm dacă ar afla că este însărcinată.

„Doamne ajută! Dacă Dumnezeu își dorește asta pentru mine probabil că așa va fi, dacă e doar o alarmă falsă e doar o alarmă falsă. Dumnezeu știe când va fi momentul și timpul meu”, a adăugat interpreta.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult