Carmen de la Sălciua, adevărul despre relația cu Jador. Ce legătură este, de fapt, între cei doi: „Eu sunt o femeie asumată”

Publicat: 13/01/2021 | 09:49

De ceva timp se tot zvonește că între Carmen de la Sălciua și Jador există o legătură amoroasă, mai ales după ce manelistul a declarat că i-ar plăcea ca artista să fie mama copiilor săi. Fără rețineri, Carmen a dat adevărul pe față și a spus totul despre legătura cu Jador.

Carmen de la Sălciua a făcut declarații despre relația pe care o are cu Jador. Artista a vorbit despre acesta strict legat de Survivor, dar și de legătura pe care o are cu el.

Potrivit wowbiz.ro, Carmen de la Sălciua a vorbit și despre Culiță, dar a fost extrem de săracă în vorbe. Artista a mărturisit că se bucură de faptul că fostul ei soț va deveni tată, iar despre iubita lui, aceasta a spus că cei doi se cunoșteau de mult timp, iar Daniela chiar a fost invitată la ei la nuntă.

Carmen de la Sălciua, totul despre relația cu Jador

Cu toate acestea, atunci când a venit vorba de Jador, Carmen a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui, însă a menționat faptul că între ei nu a existat o legătură amoroasă și nici nu va exista.

”La un moment dat, noi doi am fost și la film. Era în perioada în care el filma pentru acel reality-show, ne-am văzut la mall și am mers la film împreună. Noi ne-am cunoscut nu doar ca artiști, ne înțelegem bine ca femeie cu bărbat. Nu, nu avem o relație, nu se poate spune așa ceva… Și nu mi-ar fi rușine să o recunosc dacă ar fi pentru că, la o adică, eu sunt o femeie singură, asumată…” a spus Carmen de la Sălciua, pentru sursa citată.

„Sper să vină cu trofeul să demonstreze că este, cu adevărat, și un bărbat puternic. Da, probabil că ne vom vedea după Survivor, mă uit la fiecare ediție, îi țin pumnii… Și când se va întoarce poate vom merge și la o cafea, să stăm de vorbă și despre alte subiecte în afara colaborărilor. El este un băiat extraordinar, este un tip interesant, are suflet de artist și, sper deosebire de mine, este suficient de curajos să arate tuturor cum este el în viața reală. El nu se ascunde niciodată, nu are inhibiții, este așa cum, probabil, își dorește fiecare să fie, dar se teme de camerele de luat vederi. E adevărat, când vine vorba de relații, din ce am înțeles, nu este la fel de dezinhibat, uneori se teme să arate ce simte, dar asta este probabil din cauza experiențelor pe care le-a avut”, a mai spus Carmen de la Sălciua.