Carmen de la Sălciua este protagonista unui scandal de proporții. Artista este acuzată de încă soția actualului său iubit că i-a destrămat căsnicia. În replică, cântăreața s-a apărat și a povestit cum s-a întâmplat totul, subliniind faptul că nu are nicio legătură cu ruperea mariajului dintre cei doi.
Se pare că actualul iubit al lui Carmen de la Sălciua nu era tocmai un bărbat singur în momentul în care a început relația cu artista. Biancăi Corcheș, soția bărbatului, o acuză pe artistă că ea ar fi motivul pentru care căsnicia ei a ajuns la final. (CITEȘTE ȘI: SOȚIA ACTUALULUI PARTENER AL ARTISTEI CARMEN DE LA SĂLCIUA, MESAJ DUR. CE ÎI TRANSMITE VEDETEI: „E O FALSĂ, ÎȘI MINTE FANII”)
Carmen de la Sălciua a reacționat imediat după acuzațiile primite și a ținut să lămurească lucrurile. Potrivit artistei, relația dintre cei doi soți ajunsese de mult la final, iar motivul pentru care încă nu a avut loc divorțul a fost că Bianca Corcheș a refuzat o despărțire pe cale amiabilă, la notar.
„Eu am cu adevărat o relație de 2 săptămâni. Nu am destrămat nicio căsnicie pentru că ea era deja destrămată. Era o chestiunea de timp până ea se destrăma. (…) Nu a vrut calea notarului, au mers în judecată pentru că nu s-au putut înțelege. Ne-am întâlnit la evenimente, el a venit neînsoțit și acolo s-a legat. El mi-a spus cu probe că nu mai are nimic cu această femeie. (…) Când doi oameni nu se mai înțeleg, se produce divorțul.
Dumnezeu știe ce va fi. Există o relație frumoasă între noi până la momentul acesta. Mă face să zâmbesc. Îmi pare foarte rău de persoanele implicate, dar el mă face foarte fericită. Am petrecut și o minivacanță în Viena. Nu i-am destrămat eu căsnicia asta vreau să se știe. Ne cunoaștem din 2012, eu cântam la restaurantul lui. Era o prietenie”, a declarat Carmen de la Sălciua în cadrul unei emisiuni de televiziune.
Mai mult, Carmen de la Sălciua a mai spus că ea și iubitul ei au discutat încă de la început despre situația bărbatului. Aceasta a explicat că de multă vreme bărbatul încearcă să rupă mariajul, însă soția acestuia s-a opus.
„L-am întrebat prietenește „Ce s-a întâmplat? Ai divorțat?” și de acolo a început și povestea noastră. Mi-a spus că a vorbit la notar. Mi-ai spus că este în divorț, intenționează să divorțeze. (…) El mi-a zis: ”Să nu te simți vinovată vreodată că tu ai fi cauza pentru că eu oricum urma să fac asta”(…) Îmi doresc ca problemele dintre ei să rezolve fără scandal.(…) Ea a încercat să ia legătura cu mine, dar a făcut-o într-un mod foarte vulgar. Ca să nu mai dau curs, i-am dat block. Reacția ei a fost direct una jignitoare”, a mai spus Carmen de la Sălciua.
(VEZI ȘI: CARMEN DE LA SĂLCIUA, ACUZATĂ CĂ A DESTRĂMAT CĂSNICIA UNEI FEMEI DIN ARAD. CUM A REACȚIONAT ARTISTA)