După ce Culiță Sterp a afirmat că atât el cât și Carmen de la Sălciua se gândesc la o împăcare, iată că artista a răbufnit! ()
„Eu si sotul meu am avut o relatie de 3 ani si o casnicie de doar 1 an. Din nefericire pe parcursul relatiei au apărut neînţelegeri între noi, ca rezultat al unei incompatibilităţi între valorile şi aspiraţiile fiecaruia dintre noi. Aceste neintelegeri au dus la alterarea relaţiei, generând în ultimul timp, între noi, o stare de tensiune care mă afectează extrem şi care ne-a separat. Încercările mele repetate de a găsi un compromis au fost in zadar. În aceste condiţii, casnicia noastra nu mai putea continua, relatia dintre noi fiind grav şi iremediabil afectata.
Aseara, Culita Sterp, inca sotul meu, a acordat un interviu in cadrul unei emisiuni TV unde a declarat ca nu am fost la notar pentru a depune actele de divort. Tin sa mentionez urmatoarele lucruri:
1. NOI AM FOST LA NOTAR si am depus actele de divort. Divortul se va pronunta in luna Septembrie.
2. NU ne vom impaca si vom divorta asa cum am stabilit, nu mai exista cale de intoarcere!
3. Apreciez nuanta pozitiva a declaratiilor familiei lui, care oricum nici nu puteau fi altfel atata timp cat eu ca sotie, mi-am iubit si respectat atat sotul cat si familia lui. Le multumesc pentru cuvintele frumoase, noi ne-am inteles foarte bine pe toata durata casniciei mele cu Culita si le doresc din suflet numai bine.
Un astfel de moment nu este niciodată uşor, aşadar vă rog să ne respectaţi intimitatea şi decizia de a nu discuta mai mult pe această temă. E foarte greu să fii cu reflectoarele pe tine când treci printr-un divort. Oamenii au impresia că au dreptul să te judece, au dreptul să ştie totul despre tine.
In prezent, vreau sa-mi canalizez toata atentia pe cariera muzicala. Totodata tin sa le multumesc fanilor mei pentru toata iubirea si sustinerea lor si cum altfel as putea sa le multumesc mai frumos decat prin munca mea, pregatindu-le in continuare surprize muzicale.
Cu drag,
Culiță Sterp spera la o împăcare
„Noi nu am semnat niciun act de divorţ! Toată lumea a scris că am divorţat, dar nu este adevărat! Probabil o să fie, Dumnezeu ştie ce va fi. Eu am mai încercat să nu punem capăt căsniciei, i-am zis să încercăm să facem ceva să fie bine şi ea a zis că nu mai vrea. Noi vorbim când ne vedem la evenimente şi în cursul săptămânii îi mai dau câte un mesaj, i-am scris şi aseară”, a declarat Culiţă Sterp pentru Agenţia VIP. (
)