Carmen de la Sălciua a “fugit” din izolare și s-a oprit la o clinică din București. Ce intervenție va suferi artista. “Îmi pun…”
După despărțirea de Culiță Sterp, Carmen de la Sălciua a redevenit o femeie singură și, în prezent, își caută iubit. Nimeni nu a reușit, până acum, să-i atragă atenția, dar artista nu se grăbește. Între timp, deși România este în stare de urgență, cântăreața a venit de la Alba Iulia la București, la o clinică medicală de lux.
Din fericire, Carmen de la Sălciua nu are probleme de sănătate. A ales să-și facă o intervenție estetică, la nivelul gurii, continuând, astfel, lucrarea pe care a început-o de câteva săptămâni. Ulterior, vedeta urmează să revină la Alba Iulia.
”Îmi pun fațete dentare, o să stau probabil câteva zile în București, apoi mă întorc direct la Alba Iulia”, a spus Carmen de la Sălciua, potrvit wowbiz.ro.
Carmen de la Sălciua, adepta opreațiilor estetice
Nasul operat, buzele injectate, pomeţii mult mai proeminenţi sau sprâncele perfecte, toate acestea au transformat-o pe Carmen de la Sălciua în diva de astăzi.
“Îmi amintesc momentul în care viața mea s-a schimbat! Momentul în care am spus: ‘Gata mi-a ajuns’!. Știam că sunt mult mai mult decât demonstram atunci, mental emoțional și fizic ! Am luat o decizie radicală și am avut ambiția să îmi schimb fiecare aspect al vieții. Am decis că nu voi mai accepta să mă manifest la un nivel mai jos decât știam că pot! Viața te schimbă, experiențele te schimbă, iar dacă ai ambiția necesară schimbarea vine chiar din interiorul tau”, a transmis, recent, Carmen de la Sălciua.