Carmen Bejan cere eliberarea din puscarie pe motiv ca nu i se asigura medicatia pe timpul sarcinii
Ea s-a prezentat, luni, insotita de avocat, la termenul procesului in care solicita Tribunalului Arad intreruperea pedepsei pe timpul sarcinii si un an dupa nastere. Carmen a venit imbracata cu o pereche de blugi cu talie joasa bej, cu o jeaca rosie si cizme negre lungi, nefardata si cu parul strans la spate. Aceasta nu a purtat catuse la maini nici la intrarea in Tribunal, nici la iesire.
„Cerem ceea ce legea prevede. Nu primeste medicatia in penitenciar, o cumpara, o costa pana la 200 de lei pe luna, orice femeie insarcinata stie asta. Copilul nu este vinovat de nimic, este dreptul copilului la viata si la o viata normala”, a declarat, la iesirea din sala de judecata, avocata Luminita Stanoiu.
Judecatorul a decis amanarea cauzei pentru data de 30 ianuarie, pentru ca cererea condamnatei nu este insotita si de o expertiza medico-legala care sa stabileasca starea de graviditate.
„S-a depus la dosar o dovada de la medic ca este insarcinata, dar in astfel de cazuri este obligatorie si efectuarea unei expertize medico-legale”, a afirmat avocata condamnatei.
„Rocky” a lasat-o gravida
Claudiu Satran este tatal copilului pe care il asteapta Carmen Bejan. „Rocky”, cum l-au poreclit ceilalti detinuti, pentru ca se declara un impatimit al muzicii rock este indragostit de Carmen Bejan.
„Am auzit de la alti detinuti ca este indragostit de Carmen Bejan si ca are fluturi in stomac. Eu il cunosc ca avand o fire pozitiva, deschisa si care venea cu drag la activitati”, a sustinut Andrei Elek, actor la Teatrul clasic „Ioan Slavici” Arad, cel care a regizat o piesa de teatru in care a jucat Claudiu Satran.
Claudiu Satran a fost condamnat la 15 ani de inchisoare pentru trafic de doguri, iar in aprilie va fi eliberat conditionat dupa ce a ispasit 10 ani din pedeapsa.