Carl Froch il respecta pe roman, dar e convins ca il va pune la podea: „Bute nu a intalnit pe nimeni cu forta mea! Il fac KO!”
Rep: Salut, Carl. Esti pregatit pentru meciul cu Lucian Bute? C.F.: Bute este un luptator neinvins si trebuie sa il respect pentru asta. Eu voi da tot ce am mai bun si sunt convins ca daca voi boxa asa cum stiu pot sa inving pe oricine. Bute nu a avut prea multe variante, a luptat mereu la acelasi nivel in cariera lui. Nu inseamna ca nu e un mare boxer, doar ca nu a demonstrat asta la cel mai inalt nivel. Acum vom vedea cat e de bun, dar eu sunt convins ca nu are ce ii trebuie sa il bata pe unul ca mine. Rep: Cantarul e cosmarul majoritatii boxerilor. Tu ai probleme? C.F.: Nu am avut niciodata dificultati si nu ii inteleg pe cei care se plang incontinuu de asta. Daca mananci mereu ce trebuie si te feresti de dulciuri, ciocolata, tigari si alcool, faci greutatea usor. Eu nu beau si nu imi plac lucrurile care ingrasa, desi am o slabiciune pentru placinta cu branza. Rep: Cat de importanta e familia pentru tine? E adevarat ca sotia, Rachael, este talismanul tau norocos? C.F.: Familia este motivul pentru care lupt. Vreau ca fiul meu, Rocco, sa se uite in urma la cariera tatalui sau si sa fie mandru. De asemenea, vreau ca el sa aiba o viata cat mai buna si, de aceea, cu cat sunt mai bun eu, cu atat ii va fi lui mai usor. Despre Rachael nu stiu daca imi aduce noroc pentru ca am pierdut de doua ori de cand suntem impreuna. Dar este cel mai bun prieten al meu si cel mai mare fan. Si sigur nu exista cineva in lume care sa ma incurajeze mai tare decat ea! Rep: Cum a fost prima oara cand ai intrat in ring? C.F. Am fost nervos atunci, chiar putin fricos. Dar asta e ceva natural. Inca mai sunt nervos inaintea unei lupte, dar folosesc asta in avantajul meu. M-am obisnuit cu ringul, ma simt ca acasa. Rep: Care a fost cea mai grea confruntare? C.F.: Luptele cu Pascal, Abraham si Kessler au fost dificile, dar ultima mea bataie, cea cu Ward, a fost de departe cea mai grea. Simteam ca nu pot sa avansez, e atat de dificil sa lupti impotriva lui. Nu mi-a placut nicio secunda din acea partida. Rep: Ce ai fi facut astazi daca nu erai boxer? C.F.: Am fost contabil pentru o vreme si chiar imi plac numerele, poate as fi facut ceva in acest domeniu. Ma pricep de asemenea la nutritie si la fitness si cred ca as fi putut urma o facultate in Stiintele Sportului sau in Psihologia Sportiva. Rep: Care a fost cel mai fericit moment al vietii tale? C.F.: Nasterea baiatului meu. Nimic in lume nu se poate compara cu acele clipe, nici macar castigarea titlurilor mondiale. Rep: Esti poreclit Cobra. Crezi ca te caracterizeaza? C.F.: Perfect! Cobra e letala, vicleana si temuta in toata lumea. Nu cred ca exista ceva mai mortal si mai compact decat acea creatura. Rep: Ai vreun alt sport favorit in afara de box? C.F.: Fotbalul si snookerul. Echipa mea favorita este Nottingham Forest. Merg de ani buni la meciurile ei si iubesc acest club. Deseori alerg pe teren inaintea marilor lupte si sunt intampinat cu multa afectiune. Ador snookerul pentru ca, desi nu este un sport fizic, este unul cu o mare incarcatura psihica, la fel ca boxul. Ronnie O’Sullivan este jucatorul meu favorit si, probabil, cel mai bun din toate timpurile. Este si putin nebun. Jimmy White si Alex Higgins sunt, de asemenea, doi jucatori care imi plac. Rep: O ultima intrebare. Ce vei face dupa meciul cu Bute? C.F.: Ma voi pregati pentru revansa. E o clauza in contract care spune ca, daca il inving, trebuie sa ii acord revansa. O sa il fac KO, nu a intalnit pe nimeni cu forta mea. Apoi ma voi bate cu el oriunde, la Montreal sau la Bucuresti, unde vrea el.