Care sunt orele de linişte la bloc, în weekend? Ce reguli sunt în 2023 pentru zilele de sâmbătă şi duminică
Tu știi care sunt orele de liniște la bloc? Persoanele care locuiesc într-un condominiu trebuie să respecte o serie de reguli, pentru a nu crea deranj. În plus, în condițiile în care astfel de reguli nu sunt respectate, atunci există posibilitatea ca locatarul, care nu menține programul de liniște din bloc, să se trezească cu amendă. Iată detaliile mai jos, în articol.
Dacă locuiești la bloc, atunci știi deja faptul că trebuie să respecți un anumit program de liniște, mai ales în weekend. Există o serie de reguli ce trebuie menținute sâmbăta și duminica, atunci când, în principiu, majoritatea persoanelor sunt libere și se află acasă. Unul dintre „celebrele” sunete care pot deranja, mai ales în afara orelor de odihnă, sunt provocate de bormașină. Mai ales petrecerile, la care muzica depășește limita de decibeli admisă, pot fi clasate la „deranj”.
Orele de liniște la bloc, în weekend – Când nu trebuie, sub nicio formă, să faci gălăgie?
Orele de liniște la bloc sunt stipulate în Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Potrivit legii respective, locatarii unui bloc trebuie să mențină liniștea, mai ales într-un anumit interval orar. Mai cu seamă, este vorba despre următorul program în weekend, dar și în celelate zile ale săptămânii:
- Intervalul orar 22:00 – 08:00;
- Intervalul orar 13:00 – 14:00;
- Mai există posibilitatea ca orele de liniște să fie schimbate, doar în urma unei ședințe a asociației de locatari, decizia fiind luată de comun acord.
De asemenea, programul respectiv trebuie să fie vizibil pentru toți locatarii. Se va afișa într-un loc la vedere.
Amenzi mari pentru cei care nu respectă orele de liniște la bloc
Pe de altă parte, dacă locatarii nu respectă programul de liniște, în oricare zi a săptămânii, atunci riscă să se trezească cu amendă. O asemenea sancțiune se poate lua dacă liniștea este tulburată fără drept și se produc zgomote „cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”. De asemenea, cine nu respectă intervalul orar menționat anterior poate lua o amendă între 500 de lei și 1500 de lei, în funcție de gravitatea situației. Dacă vecinii sunt deranjați de mai multe ori, în doar 24 de ore, locatarul sau locatarii care se va vinovați de această speță vor primi amenzi și mai mari – între 2000 și 3000 de lei. Se poate sancționa și cu muncă în folosul comunității, între 70 și 120 de ore.
Citește și VEȘTI PROASTE PENTRU ROMÂNII CARE STAU LA BLOC! CE AMENDĂ RISCĂ CEI CARE ÎNCALCĂ LEGEA
Sursă foto: Pixabay