Să locuiești la bloc nu e atât de ușor, precum pare. Zgomotul reprezintă cea mai mare problemă cu care locatarii se confruntă, de obicei. Fie că este vorba de zgomotul provocat din oraș, din fața blocului sau din cauza vecinilor, acest lucru poate deveni extrem de iritant și supărător. Orele de odihnă sunt prevăzute în Legea nr.61/1991, iar cei care nu respectă normele vor primi amenzi usturătoare. Iată care sunt orele de liniște la bloc.
Chiar dacă pentru unii pare o „glumă”, există o lege ce reglementează orele de odihnă de la bloc, și anume, Legea nr.61/1991, în care există un interval orar în care trebuie respectată odihna, altfel cei care perturbă liniștea vor primi amenzi usturătoare.
Poate părea o surpriză pentru mulți dintre locatarii de bloc, însă legea prevede un interval de timp în care să existe liniște, tocmai pentru a se evita problemele cauzate de zgomotele intense din bloc.
(CITEȘTE ȘI: Cum a ales să se răzbune o femeie pe un vecin, pentru că dădea noaptea televizorul la volum maxim și nu se putea odihni)
Conform legii, intervalul orar în care trebuie să respectăm liniştea la bloc este 22.00-08.00 şi 13.00-14.00.
Mai mult decât atât, programul de liniște de pe parcursul zilei poate suferi modificări, dacă adunarea generală a asociației de proprietari adoptă anumite decizii în acest sens. Astfel, există multe cazuri în care programul de liniște de pe timpul zilei este curprins între orele 13.00 și 16.00. O altă regulă importantă care trebuie respectată de această dată de asociațiile de proprietari, este dată de informarea tuturor locatarilor din bloc cu privire la orele de odihnă pe care aceștia trebuie să le respecte, la rândul lor.
Astfel, programul de linişte trebuie afişat în mod corespunzător, la intrarea în bloc, pentru ca toţi locatarii să-l vadă.