Kanal D a refuzat să mai publice interviul cu Diana Șoșoacă, realizat de Denise Rifai în cadrul emisiunii pe care o moderează. Jurnalista nu a oferit, însă, nicio reacție, dar nu ar lua în calcul să demisioneze, având o remunerație foarte bună la postul turc de televiziune.
Interviul a fost anulat pentru că Diana Șoșoacă a susținut că, de fapt, nu ar exista niciun război între Rusia și Ucraina. Mai mult, a insinuat că ucrainenii își atacă oamenii pentru a da vina pe ruși. Totodată, i-a îndemnat pe români să meargă la luptă contra Ucrainei pentru a-și lua înapoi teritoriile pierdute.
După ce Kanal D a decis anularea emisiunii, Diana Șoșoacă a răbufnit și a făcut mai multe acuzații dure la adresa postului turc, precizând că interviul a fost scos de pe post pentru că sistemul vrea să-i mintă pe români, în condițiile în care ea a spus ce s-a întâmplat cu adevărat la Vama Siret.
Kanal D nu a oferit nicio replică pentru Diana Șoșoacă, iar Denise Rifai este în silenzio stampa de patru zile. Este, însă, greu de crezut că fosta jurnalistă de la Realitatea TV își va da demisia, potrivit showblitz.ro. La Kanal D, aceasta are un salariu lunar de invidiat.
Zilele trecute, Diana Șoșoacă s-a declarat indignată de grija și interesul Guvernului României față de conflictul dintre Rusia și Ucraina.
“Ne-aţi băgat într-un dezastru! Ce mă intersează pe mine Ucraina? Până la urmă, mi-a furat teritoriile! Noi trebuie să ne luăm înapoi teritoriile de la Ucraina! Noi trebuie să ne luăm oamenii înapoi din Ucraina! Pe românii noștri din Ucraina cine îi apără?
Să mă lichideze! Pe câţi să lichideze! Suntem destui care spunem adevărul! Armata română trebuie să apere românii, iar români sunt şi dincolo de graniţă în Ucraina!
Îmi spun foarte mulţi prieteni de la graniţă că foarte mulţi oameni din Ucraina trec graniţa încoa! Să treacă românii din Ucraina încoa! Nu mă interesează restul! Oricum, e treaba lor cu ruşii, îşi împart teritorii peste teritorii!, a spus Diana Şoşoacă.
(NU RATA: CUM AM SURPRINS-O PE SENATOARE ZIUA ÎN AMIAZA MARE DIANA ȘOȘOACĂ NU SE DEZICE!)