Oana și Viorel Lis au fost diagnosticați cu COVID-19 în urmă cu câteva săptămâni. Aceștia au fost internați la spital, fostul edil acuzând stări grave ale bolii. Au trecut însă de această perioadă dificilă cu viață.
De când s-a făcut bine, Viorel Lis nu mai iese din cuvântul Oanei.
„Viorel este într-o stare de fericire maximă pentru că trăiește. Nu credea că o să facă față, era vaccinat. Îmi este recunoscător. Mi-a și zis că dacă mai las dezordine prin casă nici nu mai îndrăznește să-mi zică ceva, având în vedere câtă grijă de el. Se bucură de fiecare clipă, de ficare zi”, a povestit Oana Lis, în cadrul emisiunii Showbiz Report.
Viorel Lis a rămas cu unele simptome din cauza bolii. Cu toate astea, el este fericit că este în viață și se bucură de toate momentele.
„E un dar de la Dumnezeu fiecare zi la vârsta lui și la comorbiditățile lui. El fizic se recuperează mai greu, mai tușește. Acum o să merg să cumpăr niște suplimente speciale pentru plămâni. Eu m-am pregătit mental pentru boala asta. E ciudat când îl mai sună unele persoane să-l întrebe dacă a murit. ”
Celebra blondă a vorbit despre starea de sănătate a soțului ei, în urmă cu două săptămâni.
”Viorel are mai multe riscuri, i-a crescut diabetul, mai multe. Stă cu oxigen la salon, suntem împreună în același salon pentru că eu am și grija cu el deoarece are probleme cu picioarele.
(VEZI ȘI: OANA ȘI VIOREL LIS, PROBLEME FINANCIARE)
Cum am zis, important e că am descoperit la timp. Dacă eram bine nu veneam la spital. El s-a internat primul, la început nu erau locuri pentru mine”, a povestit Oana Lis la Antena Stars.