Toată lumea îl cunoaște pe Mihai Petre, însă puțin știu care este numele său complet, așa cum este trecut în buletin. Dansatorul a făcut dezvăluirea chiar în timpul show-ului „Asia Express” și le-a mărturisit telespectatorilor numele său complet.
Mihai Petre este urmărit în fiecare săptămână de o mulțime de telespectatori, în cadrul emisiunii „Asia Express”. El și soția sa fac parte din echipele finaliste ale show-ului și sunt la un pas de marele premiu. Concurenții au ajuns în ultima etapă, ce se va desfășura în Israel, iar aici Mihai Petre a avut o mărturisire de făcut. (VEZI ȘI: DRAMA NEŞTIUTĂ DIN VIAŢA LUI MIHAI PETRE. TATĂL SĂU A DECEDAT DIN CAUZA UNEI BOLI CUMPLITE)
În timp ce se îndrepta spre Bazilica Bunei Vestiri, biserică catolică din Nazaret, locul unde Sfântul Gabriel a anunțat-o pe Fecioarei Maria că va avea un copil, Mihai Petre a avut o mărturisire de făcut. Acesta a declarat că mai poartă un prenume, Gabriel, astfel numele din buletin al dansatorului fiind de fapt Mihai Gabriel Petre.
„Gata, sunt Gabriel. Da, mă cheamă și Gabriel. Nimeni nu știa asta, până acum”, a mărturisit Mihai Petre la Asia Express.
Competiția „Asia Express” a ajuns în etapa finală. Patru echipe au pornit spre Israel, țara în care se va da bătălia finală. Eliza & Cosmin Natanticu, Cuza & Emi, Mihai Petre & Elwira și Lidia Buble & Estera sunt echipele care luptă în continuare.
CANCAN.RO a aflat înaintea tuturor cum s-au desfășurat lucrurile în ultima etapă și vă dezvăluie marele câștigător al emisiunii „Asia Express”! Așadar, potrivit surselor noastre, dintre cele nouă perechi de vedete, bătălia finală s-a dat între Mihai & Elwira Petre și Cuza & Emy. Cei care au ajuns primii în fața Irinei Fodor și au câștigat marele premiu în valoare de 30.000 de euro sunt Mihai și Elwira Petre.
(VEZI ȘI: S-A AFLAT! CINE SUNT FINALIŞTII ASIA EXPRESS? SURPRIZĂ DE PROPORŢII PENTRU FANI: AVEM CÂŞTIGĂTORUL)