Odată cu trecerea timpului, oamenii au devenit mai curajoși atunci când vine vorba despre capitolul iubire. Multe persoane nu țin cont de prejudecățile celor din jur și încep relații cu parteneri mult mai mici sau mai mari decât ei. Ei bine, psihologii au realizat o serie de studii și au dezvăluit ce diferență de vârstă trebuie să fie în cuplu pentru ca idila să aibă succes.
În trecut, partenerii de cuplu între care exista o diferență mare de vârstă nu erau văzuți tocmai cu ochi buni. Ei bine, acum aceste relații au început să devină din ce în ce mai populare, mai ales în rândul vedetelor de la Hollywood. Totuși, este important să ținem cont de recomandările specialiștilor.
Citește și: Oamenii de știință au făcut calculul exact. La ce vârstă devii „bătrân”, de fapt
Studiile arată că partenerii de cuplu între care există o diferență de până la 5 ani au 18% șanse să se despartă. Ei bine, în cazul unei diferențe de vârstă de 10 ani, șansele cresc la 39%, iar cei care au relații cu persoane mai mari sau mai mici cu două decenii, procentul ajunge la 95%.
În urma cercetărilor amănunțite, specialiștii au prezentat regula de 7 ani pentru o relaţie sănătoasă. Mai exact, vârsta minimă acceptabilă pentru un partener este determinată de jumătatea vârstei tale plus șapte.
Totuși, psihoterapeutul Gabriela Mihalache a explicat faptul că este foarte importantă și maturitatea emoțională. În acest caz, chiar dacă există o diferență de vârstă, partenerii de cuplu ce pot completa unul pe celălalt.
„Se poate crea un echilibru frumos: cel mai matur are tendinţa să fie serios şi are nevoie de stropul de nebunie al celui mai tânăr. Cel mai matur îl poate susţine pe cel mai tânăr să crească, să evolueze.”, a explicat psihoterapeutul Gabriela Mihalache pentru Observator News.
Multe persoane tind să creadă că iubirea nu ține cont de vârstă, iar fericirea într-o relație nu are legătură cu numărul de ani ai partenerului. Totuși, aceste cupluri ajung să se despartă pentru că intervine diferența de gândire între generații.
„Primul efect negativ este că nu avem aceleaşi dorinţe, aceleaşi visuri, un altul ar fi în momentul în care partenerul mai vârstnic ar face eforturi să ţină pasul cu cel tânăr şi aici mă refer la aspectul fizic, la vestimentaţie, la preocupări. O altă provocare ar fi atunci când ne introducem partenerul în grupul de prieteni.”, a mai spus psihoterapeutul.
Astfel de relații sunt foarte populare în rândul vedetelor de la Hollywood. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, Madonna şi Akeem Morris sau George şi Amal Clooney sunt doar câteva exemple celebre de cupluri în care diferenţa mare de vârstă nu a fost o problemă. Specialiștii cred că, odată cu trecerea timpului, oamenii au devenit mai îndrăzneți.
„Cumva noi suntem acum mai îndrăzneţi şi avem curajul să căutăm acea relaţie care ne împlineşte pe noi chiar dacă implică o diferenţă de vârstă cu viitorul partener. Dacă ne raportăm la relaţiile de vârstă, atât timp cât ele sunt de câţiva ani, ele sunt insesizabile. Provocarea apare când avem o diferenţă de 10-15-20 de ani.”, a adăugat Gabriela Mihalache.