Care este, de fapt, starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu. Medicii au luat o decizie radicală. Familia artistului este direct afectată
Evoluția stării de sănătate a lui Mihai Constantinescu nu este una favorabilă, în cel mai bun caz stabilă, au declarat medicii de la Spitalul Floreasca, acolo unde artistul se luptă cu ultimele puteri să supraviețuiască.
Medicii sunt, deocamdată, rezervați în privința șanselor de supraviețuire. De altfel, aceștia au și interzis familiei și apropiaților să-l viziteze pe îndrăgitul cântăreț.
De altfel, Mihaela, fosta soție a lui Mihai Constantinescu, a fost la spital, însă nu a putut să-l vadă.
„Este conectat la aparate. Mihai reacţionează bine, sunt şi organisme care resping aparatele. Inclusiv medicii sunt într-un moment de aşteptare. Eu nu am putut să îl văd, pentru că nu ni se dă voie. Miercuri, Simona a intrat zece secunde la el, pentru că se află într-o cameră sterilă”, a declarat Mihaela Constantinescu conform viva.ro.
„Este îngrijorător faptul că a stat în stop cardio-respirator 10 minute, ceea ce duce în mod obișnuit la leziuni ireversibile ale creierului. Aceasta este problema importantă. Dacă s-ar fi putut în primele 5-6 minute situația era mult mai bună deoarece leziunile cerebrale nu erau ireversibile.
Al doilea element este hemoragia cerebrală. Oare era legată de un tratament anterior anticoagulant sau în contextul stopurilor cardio-respiratorii pe care le-a avut?
Sunt convins că Mihai Constantinescu beneficiază de tratamentul cel mai benefic în această direcție la Spitalul Floreasca, dar este foarte îngrijorător că a făcut aceste stopuri cardio-respiratorii”, a spus medicul cardiolog Ștefan Drăgulescu.