Care este cu adevărat relația dintre fetițele Andreei Bălan și Viviana Sposub, iubita tatălui lor. George Burcea a făcut totul public | FOTO

Publicat: 31/10/2021 | 12:54

După o perioadă în care s-au aflat în conflict, Andreea Bălan și George Burcea au decis să se împace și să păstreaze o relație de prietenie, de dragul fetițelor pe care le au împreună. Artista chiar i-a dat voie fostului partener să le-o prezinte micuțelor pe iubita lui, Viviana Sposub. Cele două au acceptat-o rapid pe ex-asistenta TV și pare că se înțeleg perfect.

După despărțirea de Andreea Bălan, George Burcea a început o relație cu Viviana Sposub, de care s-a apropiat pe platourile de la “Ferma”, emisiune la care au participat împreună. Ulterior, fosta componentă a trupei Andre a anunțat că nu va fi de acord ca fetițele ei să intre în contact cu partenerele tatălui lor, cel puțin în următorii patru ani.

(NU RATA: CE SPUNE VIVIANA SPOSUB DESPRE TATĂL EI ȘI CUM A FOST PRIMIT GEORGE BURCEA ÎN FAMILIE? ”TOATE NEAMURILE MĂ SUNĂ SĂ ÎL FELICITE”)

Nu doresc ca fetele mele să cunoască vreo iubită a tatălui lor în următorii patru-cinci ani. Și nici eu. Nici eu nu voi aduce alt bărbat în această casă și nu le voi prezenta pe nimeni”, spunea Andreea Bălan în urmă cu ceva timp, potrivit viva.ro.

Viviana Sposub, acceptată de Ella și Clara

Între timp, Andreea Bălan s-a răzgândit și a fost de acord ca Ella și Clara să o cunoască pe Viviana Sposub, probabil după ce a ajuns la concluzia că legătura lui George Burcea cu fosta asistentă TV este una serioasă.

Atunci când fetițele vin acasă la George Burcea, Viviana Sposub se comportă foarte bine cu ele. La ultima întâlnire, ex-concurenta de la “Ferma” i-a aranjat părul Ellei, fata cea mare a Andreei Bălan și a actorului. De altfel, acesta din urmă a și postat pe o rețea socială o imagine, care confirmă faptul că Viviana Sposub adoră să se joace și să petreacă timp cu micuțele.

(NU RATA: CE RELAŢIE ARE GEORGE BURCEA CU ANDREEA BĂLAN ÎN PREZENT. ACTORUL A LUAT O DECIZIE IMPORTANTĂ)

Fetițele vin în weekend la George Burcea

De aproximativ două luni, George Burcea poate să ia fetițele la el acasă, în weekend. Andreea Bălan a acceptat acest lucru, conștientă că Ella și Clara trebuie să mențină o relație apropiată cu tatăl lor.

Am doi copii minunați, două fetițe sănătoase și este important ca atât ea, cât și eu să ne vedem de interesele copiilor, că asta este cel mai important acum în relația noastră. Slavă cerului, de două luni mi se permite să iau fetițele în fiecare weekend la mine, în apartament unde stau. Le iau de la grădiniță și le aduc acasă duminică seara”, a declarat, recent, George Burcea.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult