Care este cel mai mare regret al dr. nutriționist Mihaela Bilic. A spus-o public: ”Am aflat târziu”
Mihaela Bilic face parte din categoria celor mai apreciați medici nutriționiști din România. Este o prezență activă pe social-media și pe micile ecrane, însă puțini sunt cei care știu detalii despre viața sa personală. Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, expertul a vorbit despre unul dintre cele mai mari regrete din viața sa.
Deși este o prezentă constantă în social media și pe micile ecrane, Mihaela Bilic a fost aproape tot timpul expertul și medicul profesionist care a știut să delimiteze viața personală de cea profesională. Pe cât de apreciată este datorită profesiei sale, pe atât de discretă și rezervată a reușit să rămână în ceea ce privește viața sa sentimentală. NU RATA: Mihaela Bilic i-a dat lovitura! După cinci ani de scandal, instanța a decis! Ce a pățit femeia care se dădea doctor de diete cu diplome false? Amenda rușinoasă pe care trebuie să o plătească
Mihaela Bilic: ”Aveam o profesie și o viață personală, totul părea că este cum trebuie”
Mihaela Bilic a fost căsătorită mai bine de 10 ani cu medicul estetician Constantin Stan (actualul soț al Monicăi Bârlădeanu). Despre destrămarea relației, medicul nutriționist a fost tot timpul rezervată și nu a fost dispusă oricând să vorbească liber despre viața sa personală. Au trecut ani buni de la ruptură, iar Mihaela Bilic nu și-a mai refăcut viața sentimentală.
”La capitolul iubire pentru mine, mai am de exersat. Am aflat târziu că nu relațiile îți oferă echilibru și împlinire. Într-o relație intri știind cine ești, ce îți place și ce îți dorești. Relația trebuie să îți aducă un bine suplimentar, nu binele pe care îl ai de unul singur. Contrar replicii celebre din „Jerry Maguire, nu trebuie să așteptăm pe cineva să ne completeze! Așa că îmi place să cred că sunt împlinită, chiar dacă sunt singură, dar asta nu înseamnă că refuz împlinirea în doi”, a dezvăluit Mihaela Bilic pentru viva.ro.
În altă ordine de idei, medicul nutriționist recunoaște că este extrem de critică atât cu cei din jur, cât și cu propria persoană. Iertarea și răbdarea sunt două calități care îi lipsesc cu desăvârșire, acestea fiind câteva lucruri care o nemulțumesc la propria persoană.
”Din păcate, iertarea și răbdarea sunt două calități care îmi lipsesc. Sunt extrem de critică atât cu mine, cât și cu cei din jur. Încă mai lucrez la capitolul toleranță și cel mai greu îmi este să trec cu vederea lipsa de respect și nepăsarea, ca să nu spun nesimțirea.”, a mai spus Mihaela Bilic.
Recent, Mihaela Bilic a fost invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, acolo unde a dezvăluit care este unul dintre cele mai mari regrete din viața sa personală. Privind în urmă, medicul nutriționist mărturisește că și-ar fi dorit să devină mamă, însă a conștientizat abia după divorț faptul că Universul avea alte planuri pentru viitorul ei.
”Din exterior, părea că sunt de invidiat, era viața pe care și-ar fi dorit-o oricine. Eram într-o relație de mai mult de zece ani. Aveam profesie, aveam viață personală, deci totul părea că este cum trebuie. Singurul lucru la care mă amuz și spun de multe ori că Universul s-a opus așa un pic, a fost cinic și mi-a încurcat planurile este partea cu copilul.
Eu țin minte că atunci când am terminat facultatea de Medicină, mi-am cumpărat o casetă video pe vremea aceea, cu gimnastică pentru gravide, eu nefiind gravidă. Atunci le-am bifat pe toate și asta este foarte interesant, că nebuneala mea s-a produs când nu mai era nimic de făcut’‘, a mărturisit Mihaela Bilic, în emisiunea „La Măruță’.