Care era, de fapt, numele real al lui Petrică Mâţu Stoian? Aşa îl chema în buletin
Toată lumea l-a cunoscut drept Petrică Mâțu Stoian însă puțin știu că în buletinul artistului se regăsea de fapt al nume până în anul 2018. Interpretul de muzică populară, care a decedat seara trecută, a fost revoltat la vremea respectivă că a trebuit să își schimbe numele.
În anul 2018, regretatul artist s-a văzut nevoit să își schimbe numele, lucru ce i-a dat mari bătăi de cap la vremea respectivă. Mai exact, schimbarea a venit în urma unui proiect de lege promulgat de Senat, care presupunea că românii al căror nume conține litera „î” erau nevoiți să-și schimbe buletinele, iar numele acestora să fie scrise cu „â”.
Așadar, proiectului de lege spune că toate numele ce conțin litera „î” în interiorul cuvântului să fie schimbate cu litera „â”. Astfel, Petrică Mîțu Stoian a devenit Petrică Mâțu Stoian. (CITEȘTE ȘI: CE AFACERI AVEA PETRICĂ MÂŢU STOIAN? CÂŞTIGA O MULŢIME DE BANI ŞI ÎN AFARA MUZICII)
„Nu-mi pot imagina prin ce stres și prin ce taxe voi putea trece să-mi schimb un Î cu un Â: Buletin, pașaport, permis de conducere, certificat de naștere, diploma de bacalaureat, diploma de facultate, master, contracte de vânzare cumpărare ale casei.
Domnilor care faceți legi! Cu ce vă deranjează o literă? Și așa România are 98% analfabeți. Sau aveți gaură mare la buget și vreți să mai faceți niște bani?”, spunea Petrică Mâțu Stoian la vremea respectivă.
Petică Mâțu Stoian s-a stins din viață
Petrică Mâțu Stoian s-a stins din viață seara trecută la vârsta de 61 de ani. Acesta a fost internat în stare gravă la ATI, la spitalul din Reșița. Se pare că artistul ar fi luat o supradoză de anticoagulant, tratament pe care îl folosea în recuperare post Covid-19. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, pentru el nu s-a mai putu face nimic.
„Șoc septic ireversibil a fost diagnosticul. A fost pus pe ce trebuie, dar organismul nu i-a mai rezistat, nici măcar la resuscitare. Era speriat, nu avea cum să fie altfel. Starea lui nu a fost deloc bună, medicii au fost mereu lângă el. Bronho-pneumonie. Covid-19 a lăsat niște sechele, a fost vorba despre covid-ul lung, a dus boala pe picioare o perioadă de timp. Șocul septic a intervenit rapid.
Era pe tratament, pe anticoagulant, pentru evitarea producerii de cheaguri. El lua și înainte de covid-19 acest coagulant. (n.r. A apărut) Insuficiență multiplă de organe… Șocul septic distruge și vasul de sânge, departe de ce poate face covidul. Deoarece ficatul nu știe să proceseze cum trebuie, se face o supradozare”, a declarat medicul care s-a ocupat de cazul artistului.
(VEZI ȘI: PREMONIŢIA MACABRĂ A LUI PETRICĂ MÂŢU STOIAN. CELE 3 COINCIDENŢE BIZARE DINAINTEA MORŢII ARTISTULUI)