Care e starea de sănătate a Olgăi Tudorache! Actriţa a fost internată cu suspiciune de atac cerebral

De: Cancan
Publicat: 10/10/2017 | 08:27

Apelul la 112 s-a făcut luni dimineaţă pentru o suspiciune de atac cerebral. Actriţei i s-a făcut rău în casă şi a leşinat. Însă, medicii au găsit-o conştientă, iar actriţa a cooperat cu aceştia. Iniţia s-a suspectat că a fost vorba despre un accident cerebral, dar apoi s-a constatat că a fost doar un leşin. În urma investigaţiilor, echipajul medical a decis să o ducă pe „Regina Mamă” la Spitalul Elisa din Capitală, pentru mai multe analize.

Surse medicale au explicat pentru „Adevărul” că apelul la 112 s-a făcut luni dimineaţă pentru o suspiciune de atac vascular cerebral (AVC). „S-a dovedit a fi o lipotimie însă a fost trimisă la Spitalul Elias pentru mai multe investigaţii”, au declarat surse medicale, pentru adevarul.ro.

Olga Tudorache, supranumită „marea doamnă a teatrului românesc“, s-a născut la 11 octombrie 1929, la Oituz, judeţul Bacău. Din 1976 a fost Conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale“, catedra de actorie. Din 1990 este profesor. A avut şase promoţii de actori, până la pensionare (1997). Retragerea efectivă din învăţământ are loc în 2000.