Regele Mihai a murit la domiciliul său din Elveţia, a anunţat Casa Regală. Decesul a intervenit marţi, la ora 13:00. Regele avea 96 de ani, împliniţi la 25 octombrie, şi de mai bine de un an şi jumătate era grav bolnav.
De ani de zile, monarhul încerca să intre în posesia unor proprietăţi care au aparţinut familiei regale. Ultima solicitare a suveranului către autorităţile române a fost retrocedarea a două terenuri situate în Predeal, cu o suprafaţă de peste 18 hectare, parte a unei unităţi militare în care funcţionează Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi.
Ministerul Apărării ar fi respins deja cererea de restituire a terenului, pe motiv că nu face parte dintre cele ce i-au fost confiscate de comunişti, ordin ce a fost atacat în instanţă de Mihai I. Acţiunea acestuia a fost înscrisă la Tribunalul Bucureşti şi următorul termen de judecată fusese stabilit la mijlocul lunii aprilie.
Regina Ana, soţia lui, a încetat din viaţă la 1 august 2016, la vârsta de 92 de ani, la spitalul din Morges, în Elveţia. Corpul neînsufleţit a fost depus la Castelul Peleş şi apoi regina a fost înmormântată în Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş, acolo unde va fi înhumat şi Regele Mihai.