Care a fost primul loc de muncă al Lidiei Buble. Artista a recunoscut fără ruşine: „Primeam 1 milion pe zi”

Publicat: 12/06/2022 | 16:49

Lidia Buble este fără doar şi poate una dintre cele mai apreciate artiste din România. Şatena a muncit din greu pentru cariera sa, iar în prezent are tot ce îşi doreşte. Cu toate acestea, puţini sunt cei care ştiu faptul că artista a plecat de jos, iar recent a recunoscut fără ruşine care a fost primul său job. Iată cum şi-a câştigat cântăreaţa banii înainte să devină celebră.

Invitată recent în cadrul emisiunii „Duet cu Alexandra”, cântăreața a vorbit despre primele locuri de muncă pe care le-a avut, înainte de celebritate.

VEZI ŞI: DE NECREZUT! CÂȚI EURO CERE LIDIA BUBLE CA SĂ CÂNTE LA O NUNTĂ ACUM, ÎN 2022

Lidia Buble a recunoscut că a făcut multe sacrificii de-a lungul timpului. Încă din adolescenţă a început să muncească pentru că şi-a dorit să fie mereu independentă. Artista nu s-a ferit să vorbească despre greutăţile prin care a trecut, iar recent a povestit care a fost primul său loc de muncă.

„La Deva am lucrat cu tata în cimitir, la gropi. Am fost o fire independentă de mică și îmi era rușine să le cer bani alor mei. Am zis că încep să muncesc și să fac bănuții mei. Primul job a fost în cimitir, cu tata. Primeam 1 milion pe zi”, a dezvăluit Lidia Buble, în cadrul emisiunii.

Lidia Buble a vorbit despre primul său job

Lidia Buble: „Am fost femeie de serviciu la tipografie”

Lidia Buble a recunoscut faptul că a schimbat multe locuri de muncă, până a reușit să-și facă un renume în industria muzicală. A fost femeie de serviciu, bonă, ba chiar a încercat să câștige bani ca ajutor de manager, într-o firmă de vânzări auto.

„Am fost femeie de serviciu la tipografie. Eu nu mă duceam cu fetele în oraș, la agățat de băieți, că oricum nu voia nimeni să o agățe pe aia care a lucrat în cimitir… pocăita care a lucrat la cimitir, nu interesam pe nimeni.

Apoi am lucrat la o cafenea, tot un fel de femeie de serviciu, apoi am lucrat la solar. Când am venit în București am fost bonă, apoi ajutor pentru manager de vânzări auto la un brand cunoscut”, a adăugat Lidia Buble.