Care a fost primul loc de muncă al Innei! Vedeta a început de jos, dar promițător…
Inna este una dintre cele mai în vogă cântărețe din România. Artista se bucură de un succes enorm încă de la debutul său în muzică, având milioane de fani și internaționali. Puțini sunt cei care știu că înainte de muzică, Inna era o fată cât se poate de normală, cu un job comun.
În adolescență, înainte să facă o carieră în muzică, Inna avea un job normal. Culmea, artista lucra pentru bărbatul care acum lucrează pentru ea. Mai precis, Inna era secretară la agenția imobiliară pe care o deținea atunci managerul ei.
„Primul meu job oficial a fost cel de secretară la agenția imobiliară de atunci a actualului meu manager.”, a povestit Inna.
Mai mult decât atât, facultatea pe care a urmat-o nu a ajutat-o prea mult pe cântăreață, care acum știe sigur că ar fi optat pentru alte profesii.
„Eu am studiat la facultatea de științe politice, dar sigur nu aș fi lucrat în domeniu. Mi-ar fi plăcut tot în zona artistică – fotograf, poate chiar și make-up artist, dar și să dublez vocea unor personaje din desene animate.”, a mai povestit vedeta.
În prezent, cântăreața își dorește cel mai mult să devină mamă și se consideră total pregătită pentru acest nivel.
Inna, celebră datorită managerului Ștefan Lucian
Managerul Innei de peste 10 ani este Ștefan Lucian. Originar din Costinești, tânărul a luptat de mic să-și creeze un drum plin de succes. El este și fondatorul Global Records, business de cinci milioane de euro.
“Mi se parea ca orice este posibil si deja imi demonstrasem ca se poate. Intr-o seara eram in masina, ne intorceam acasa si ea a inceput sa fredoneze o melodie de la radio. Si atunci i-am spus ca nu inteleg de ce nu este artist, pentru ca e frumoasa, are voce, are carisma, e muncitoare, are tot ce ii trebuie. Ea mi-a spus ca e foarte greu, ca a incercat, dar ca in domeniul asta se reuseste greu. Atunci mi-am propus sa incerc domeniul muzicii, a venit cumva natural, mai ales ca perioada boomului imobiliar incepuse sa paleasca. A fost pura coincidenta”, povesteste Lucian.
A inceput sa caute producatori si asa a ajuns in studioul baietilor de la Play&Win cu care a inceput o lunga colaborare. „Tin minte ca m-am duc acolo intr-o zi, am urcat la etaj, la parter era o croitorie, am intrat si am spus atat: Vreau si eu o piesa. Dupa un an si jumatate de incercari, a aparut melodia „Hot”, piesa care a devenit rapid un hit si a consacrat-o pe Inna”, spune Lucian.