Un reputat expert in probleme de securitate IT atrage atentia ca majoritatea PIN-urilor folosite pentru cardurile bancare pot fi ghicite foarte usor, folosind un model de calcul si o analiza de date.
Daca un atacator are datele cardului, iti va goli contul in scurt timp, iar PIN-ul va deveni inutil!
Nick Berry, fondatorul companiei Data Genetics, a analizat tabele cu parole existente si pe cele cu parole pentru cazurile in care s-au raportat brese de securitate, filtrand rezultatele doar pentru combinatiile de patru cifre (de la 0 la 9). Astfel, sunt posibile 10.000 de combinatii de coduri de patru cifre. Berry a analizat care dintre acestea sunt cel mai putin si cel mai mult predictibile.
„Este uimitor cat de predictibili sunt oamenii”, spune el. Nu ne plac numerele greu de retinut, dar nimeni nu se gandeste ca i s-ar putea fura portofelul, adauga Berry. Zile, luni, ani multe dintre parolele comune folosite sunt, desigur, anumite date: zile de nastere, aniversari, ani de nastere etc. intradevar, folosind un an, incepand cu 19__, ii ajuta pe oameni sa isi aminteasca codul, dar de asemenea cresc sansele ca acesta sa fie predictibil” spune expertul.
Analiza sa arata ca fiecare combinatie unica de tipul 19__ se gaseste in primele 20% dintre cele mai folosite parole. „Oamenii folosesc ani, date de nastere – este monumental de stupid sa faci asta, deoarece, daca iti pierzi portofelul, permisul tau de conducere este acolo. Daca cineva il gaseste, are acces la ziua ta de nastere. Cel putin sa folosim data de nastere a parintilor (ca parola)”, spune Berry.
In mod ciudat, a 22-a cea mai folosita parola este „2580”. Pare aleatorie, dar daca te uiti pe tastatura telefonului sau pe cea de la ATM, vei vedea ca aceste numere sunt exact pe mijloc – un alt semn ca suntem necreativi.
Cele mai sigure PIN-uri
Codul PIN cel mai putin folosit este „8068”, cu doar 25 de aparitii din setul de 3,4 milioane de parole, ceea ce este echivalent cu 0,000744%. De ce acest set de numere? Berry spune: „Nu este un model repetabil, nu este o zi de nastere, nu este anul descoperirii Americii de catre Columb, nu este 1776”.
(Elena Niculescu)