Capsunarii isi dau apartamentele pe vile in Italia si Spania
FUGA. Focsanenii vor sa scape cat mai repede de casele care-i leaga de Romania Sute de focsaneni plecati la munca in strainatate si reintorsi acasa pentru a-si petrece concediul se inghesuie la usa agentiilor imobiliare pentru a-si vinde apartamentele cumparate cu doar cateva veri in urma. Cu banii obtinuti, ei spera sa poata achita avansul la credite pentru case in tarile unde muncesc. Pretul unui apartament situat intr-un cartier marginas al Focsaniului, cumparat in vara lui 2005 cu aproximativ 20.000 de euro, a ajuns la peste 35.000 de euro. Din aceasta cauza, oferta de pe piata imobiliara a Focsaniului este foarte mare, iar cererea foarte mica. „Majoritatea vanzatorilor vor sa scape de locuintele de la blocul din Romania, iar banii de pe casa vanduta in Focsani constituie avansul pentru vilele pe care si le ridica in Italia si Spania. Multi spun ca doresc ca urmasii lor sa traiasca in casele ridicate in strainatate. Oferta de apartamente este mare, iar sansele de vanzare a unui apartament cu pret ridicat sunt minime”, spune Marinel Stoica, directorul unei agentii. (L.M.)