Căpitanul Franței, campioana mondială la fotbal 2018, a fost arestat!

Publicat: 24/08/2018 | 18:38
Hugo Lloris a fost arestat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice

Portarul Hugo Lloris, căpitanul campioanei mondiale Franţa şi al echipei Tottenham, a fost reţinut, în noaptea de joi spre vineri, la Londra, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, informează lequipe.fr, potrivit news.ro. 

Lloris a fost reţinut după un control de rutină la poliţiei, la Gloucester Place. (CITEȘTE ȘI: STARE DE ALERTĂ ÎN FRANŢA, DUPĂ CE UN ŞOFER A LOVIT CU MAŞINA MAI MULTE PERSOANE ÎN FAŢA UNUI CLUB DE NOAPTE!)

„Hugo Lloris, 31 de ani, locuind în East Finchley, a fost inculpat pentru conducere în stare de ebrietate, vineri, 24 august. El a fost pus în libertate şi va compărea în faţa Curţii magistraţilor din Westminster, marţi, 11 septembrie”, se arată într-un comunicat al poliţiei londoneze. 

Portarul este la Tottenham din vara anului 2012 şi a strâns 256 de meciuri pentru clubul din Londra. (CITEȘTE ȘI: ROMÂNIA, CAMPIOANĂ EUROPEANĂ LA FOTBAL! REPREZENTATIVA SUPORTERILOR A ÎNVINS FRANȚA ÎN FINALĂ)

Franța a învins Croația cu 4-2, în finala CM din 2018

Franța, campioană pentru a doua oară! Promisiunile jucătorilor

Franța a câștigat finala CM 2018, după un meci spectaculos cu Croația, scor 4-2. Este al doilea titlu din istorie, după cel din 1998. (CITEȘTE ȘI: FRANȚA ESTE NOUA REGINĂ A LUMII! IMAGINI DE COLECȚIE DE LA DECERNAREA TROFEULUI!)

Mai mulți jucători ai naționalei au acceptat provocarea postului TF1. Astfel, după succesul în fața Croației, Nabil Fekir se va tunde și el zero, după același gest făcut de Olivier Giroud. Fundașul Adil Rami (32 de ani), care a anunțat că se retrage de la națională, îl va înfrunta pe faimosul judoka francez Teddy Riner pe tatami, mijlocașul Blaise Matuidi va pleca într-o călătorie cu bicicleta, de la Paris la Torino, iar căpitanul Hugo Lloris va face turul barurilor din Nice.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult