Căpitanul feribotului sud-coreean care a naufragiat în aprilie, acuzat că a abandonat peste 300 de pasageri care au murit, a fost condamnat marţi la 36 de ani de închisoare.
Lee Joon-seok, în vârstă de 69 de ani, nu a fost condamnat la moarte, aşa cum cerea parchetul în acest proces-maraton de cinci luni, în cursul căruia s-au prezentat la bară supravieţuitori care au depus mărturii înfiorătoare şi copleşitoare împotriva ofiţerului. Dintre cei 476 de pasageri de pe Sewol, 304 au murit, 250 fiind elevi de la acelaşi liceu.
Căpitanul feribotului a părăsit în grabă nava, în timpul naufragiului, pe 16 aprilie, în lagul punctului situat în extremitatea sudică a peninsulei coreene, iar sute de persoane au rămas blocate pe vas. În cursul dezbaterilor, căpitanul, a cărui fugă pe o navă de salvare a fost filmată, a declarat că „‘merită” pedeapsa capitală, dar a subliniat că nu a avut intenţia să sacrifice viaţa pasagerilor. „Eram prea panicat, eram incapabil să fac ceva”, a pledat el. „Nu am luat măsurile adecvate, ceea ce a condus la pierderea a numeroase vieţi preţioase”, a mai spus el.