Cântăreața pentru care Fuego a făcut o pasiune nebună! Artistul a recunoscut că a fost fascinat de una dintre cele mai cunoscute vedete ale anilor ’80
Paul Surugiu (46 de ani), cunoscut sub numele de scenă Fuego, este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți artiști din România. Despre viața sa profesională se cunosc foarte multe detalii, însă, în ceea ce privește viața amoroasă artistul a preferat mereu să mențină discreția. Recent, în cadrul unui interviu, celebrul cântăreț și-a deschis sufletul și a vorbit despre primul moment în care a simțit fiorii dragostei.
Fuego și-a dedicat întreaga viață scenei, iar acesta este unul dintre motivele pentru care este atât de apreciat de public. A muncit din greu pentru a ajunge unde este astăzi, iar viața personală a pus-o pe locul doi. În cântecele sale, artistul vorbește adesea despre dragoste, însă el nu și-a găsit până acum marea iubire.
Deși nu obișnuiește să vorbească despre viața sa intimă, în cadrul unui interviu acordat recent a fost întrebat când s-a îndrăgostit prima dată. Fără să stea pe gânduri, celebrul artist a mărturisit că sentimentele lui nu au fost unele obișnuite, ci a simțit admirație, la propriu, în copilărie, pentru câteva celebrități ale vremii.
„N-aș putea zice că a fost îndrăgosteală propriu-zisă, dar eram fascinat, la propriu, când eram copil, de celebra Sandra și de piesele ei, de Sabrina și desigur, de Tina Turner. Mă imaginam că, la un moment dat, voi ajunge și eu cu ele pe scenă și vom cântă în duet și va fi o mare nebunie. Aveam toate discurile și casetele care apăreau și la școală înnebuneam pe toată lumea cu pasiunea mea pentru aceste artiste ale vremii. Azi, nici Sandra, nici Sabrina nu mai sunt pe val, în schimb pe Tina Turner am avut ocazia să o văd live, în concert, în ultimul turneu, cel de retragere, în 2009, la Helsinki și a fost magnifică, una dintre cele mai impresionante artiste ale lumii!”, a declarat Fuego pentru fanatik.ro.
Ce spune Fuego despre căsătorie
Una dintre legăturile importante din viața cântărețului a fost cea cu Ana Maria Ciaușu. Se întâmpla în urmă cu mai bine de 10 ani, iar la vremea respectivă toată lumea se aștepta ca cei doi să ajungă în fața altarului.
Fuego și Ana Maria Ciaușu s-au iubit timp de patru ani și aveau planuri mari de viitor. Își doreau copii împreună, însă soarta a avut alte planuri pentru ei. Povestea lor a ajuns la final, dar au rămas în relații foarte bune.
„Când doi oameni decid, de comun acord, să meargă pe drumuri separate și nu au nimic să își reproșeze, ba din contră, să își mulțumească unul altuia pentru lucrurile frumoase trăite împreună, înseamnă că se respectă unul pe altul. Mai mult, cei din jurul nostru își doreau asta mai mult decât ne-am dorit noi. Scopul relației noastre nu a fost căsătoria. Pasul ăsta trebuie să vină firesc și nu dintr-o presiune publică sau pentru a intra în rândul lumii”, declara Ana Maria Ciaușu, într-un interviu pentru Pro TV.