Pentru multă vreme, Janelle Monae a fost destul de confuză în legătură cu sexualitatea ei. Inițial, artista a declarat că este bisexuală deoarece a avut relații atât cu femei cât și cu bărbați, de-a lungul timpului. Între timp, însă, Janelle Monae și-a dat seama că de fapt este… pansexuală.
„Mai târziu, însă, am citit despre pansexualitate şi mi-am spus: ”Acestea sunt lucruri cu care şi eu mă identific”. Sunt deschisă în faţa posibilităţii de a învăţa mai multe lucruri despre cine sunt.”, a declarat Janelle Monae.
De când a declarat că este pansexuală, e motorul de căutare Google, „pansexual”, „definiţia pansexualităţii” şi „Janelle Monae” figurează în topul 5 al celor mai numeroase căutări online realizate într-o singură zi, în Statele Unite ale Americii. Potrivit dicţionarului online Merriam-Webster, căutările aferente cuvântului „pansexual” au crescut pe site-ul său cu 11.000%. O persoană pansexuală se caracterizează prin dorinţă sexuală şi atracţie fizică faţă de toţi oamenii, fără să ţină cont de sexul sau genul acestora, precizează autorii dicţionarului menţionat.