Cântăreaţa Făniţa Modoran, păcălită să-şi pună pirostriile. Au pus-o să se îmbrace mireasă pentru o prezentarea de modă, dar de fapt era nunta ei

De: Cancan
Publicat: 08/08/2017 | 14:38

Făniţa Modoran şi soţul ei şi-au pus pirostriile, la mijlocul lunii iulie, într-o biserică din Craiova, în timpul unei ceremonii religioase puse la punct în secret de naşii cuplului, artista Jeni Nicolau şi soţul acesteia.

Făniţa a îmbrăcat rochia de mireasă, realizată dintr-o dantelă specială adusă din Dubai, sub pretextul că va participa la o prezentare de modă. Din scenariu făcea parte şi soţul ei, care ar fi urmat să cânte la eveniment, îmbrăcat în costum de ginere.

Numai că prezentarea de modă era, de fapt, propria nuntă. După ce mirele şi mireasa s-au costumat pentru „prezentare”, s-au îndreptat spre biserica “Sfântul Ioan Botezătorul”. Aici au fost aşteptaţi de prieteni pentru oficierea cununiei religioase de către preotul duhovnic al naşei Jeni Nicolau. Pe tot parcursul ceremoniei, din cauza emoţiilor provocate de surpriza pusă la cale de naşi şi de soţ, Făniţa Modoran a avut ochii în lacrimi, au relatat persoane din apropierea cuplului, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

Artista a adus pe lume, în aprilie, o fetiţă de 3,7 kilograme, după ce mai bine de şase luni a stat internată în spital, din cauza complicaţiilor suferite pe sarcină. Micuţa va fi creştinată la începutul lunii septembrie. Cei doi soţi au făcut cununia civilă înainte de naşterea fetiţei lor. (CITEŞTE ŞI: O cunoscută cântăreaţă de muzică populară de la noi şi-a îndeplinit visul)

DIANA COJOCARU