Cântăreaţa a avut leucemie, apoi un accident înfricoşător i-a dat viaţa peste cap. Sexy-moldoveanca face mărturii tulburătoare: ”Mă priveau ca pe o stafie… Eram trecută la morţi!”
Viaţa pe care dus-o până de curând Nineka a fost extrem de grea, însă plină de speranţă. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a aflat detalii sfâşietoare despre cum artista a reuşit să învingă leucemia pe când era doar o copilă, după ce visul ei de a fi balerină profesionistă s-a ”frânt” într-o singură noapte.
”Eu sunt o minune. Nimeni nu-mi dădea nicio şansă de supravieţuire şi totuşi am reuşit. Toată viaţa mea s-a schimbat într-o noapte. Eram un copil foarte activ, mergeam la pian, făceam gimnastică şi balet profesional, însă într-o noapte mama a chemat de urgenţă ambulanţa şi m-a dus la spital, pentru că spunea că a simţit că din gura mea mirosea «a mort» şi s-a speriat. După ce mi s-au făcut analizele, s-a dovedit că am leucemie. Doi ani nu am ieşit nici măcar o zi din acel spital. Timp de patru ani am tot murit zi de zi. Medicii veneau seara şi se uitau la mine şi-i spuneau mamei că nu mai rezist până dimineaţa. Când te scoli dimineaţa şi vezi că prietenul de lângă tine a murit e cumplit. Era ca la război. În cei patru ani de spitalizare, am avut peste 300 de perfuzii, prin mâini, picioare, cap. Cred că şi acum mai am semne. După doi ani de tratamente, mă simţeam extrem de obosită şi am rugat-o pe mama să mă lase să mor. Când am realizat ce mi se întâmpla! Mi-am dat seama de ce se întâmpla cu mine când, după doi ani de stat în spital, m-am dus acasă şi am rugat-o pe mama să mă ducă la şcoală. Atunci când am ajuns la şcoală am conştientizat tot. Colegii şi profesorii au început să plângă imediat ce m-au văzut şi mă priveau ca pe o stafie. Pentru ei eram trecută la «morţi». Nici eu nu ştiu cum am luptat. Trăiam fiecare zi ca fiind ultima. Eram totuşi un copil fericit pentru că trăiam de pe o zi pe alta”, a declarat Nineka pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.
Nineka a dezvăluit secretul care i-a salvat viaţa şi a ajutat-o să învingă cumplita boală: ”M-am vindecat cu ajutorul dietei stricte şi al tratamentului. Am îmbinat tratamentul medicamentos cu medicina alternativă. După cei patru ani de tratamente, mama a continuat lupta şi m-a susţinut cu o dietă strictă şi multe sucuri naturiste, în special suc se sfeclă. Nu pot spune că m-am vindecat 100%, de boala asta nu ai scăpare. Trebuie însă să te menţii mereu pozitiv şi să respecţi regimul mereu. Trebuie să te gândeşti mereu că eşti bine. Ăsta e secretul! Şi dragostea! Trebuie multă, multă răbdare.” (CITEŞTE AICI: Caz halucinant! Copilă bolnavă de leucemie, obligată să se prostitueze)
Cântăreaţa a spus că dacă ar fi să le dea un sfat părinţilor care trec prin aceeaşi dramă ca mama ei, acela ar fi să nu renunţe la luptă şi să-i iubească pe cei mici: ”Dragoste şi răbdare! Trebuie să aibă răbdare şi să-l ţină aşa, ca pe un ou, să-l protejeze mereu. Să le dea foarte multă atenţie şi să aibă foarte, foarte multă răbdare. Şi bineînţeles, să nu renunţe la dietă şi la sucul de sfeclă. Sunt mulţi părinţi care se plictisesc şi renunţă. Dragostea şi regimul sunt esenţiale în lupta cu boala asta”.
Drama Ninekăi nu se opreşte aici! A rămas imobilizată la pat timp de patru luni
În 2012, Nineka a avut o nouă cumpănă pentru care a avut nevoie, din nou, de o voinţă de fier pentru a o depăşi. Artista a fost la un pas de moarte, după ce taxiul în care se afla a fost implicat într-un grav accident şi a ajuns imobilizată la pat. (NU RATA, AICI: Povestea lor a impresionat Romania! Scrisoarea unui tânăr pentru iubita bolnavă de leucemie: “Vei…)
”Am avut un accident de maşină, în urma căruia am stat patru luni la pat, nemişcată. Eram într-un taxi, nu aveam centură de siguranţă şi m-am lovit extrem de tare. Când am deschis ochii, după accident, am văzut salvarea şi cum mă puneau medicii pe targă. M-au dus la spital şi după ce mi-au făcut investigaţii au spus că nu mă pot opera. Şi patru luni am stat imobilizată la pat. Locuiam în Turcia în perioada aceea. Seara, când rămâneam singură în cameră, încercam, mă forţam să mă mişc. După ce m-am recuperat, prietenii mi-au spus că în toată perioada aceea ei umblau cu radiografiile mele pe la medici, însă nimeni nu-mi dădea nicio şansă, spunând că aveam să rămân pentru totdeauna la pat. Eu cred însă că dacă vrei să obţii ceva cu orice preţ, vei reuşi!”
Îşi aminteşte cu drag întâlnirea cu adevăratul Moş Crăciun
Nineka vorbeşte cu naivitatea unui copil despre Crăciun şi reînvie cu drag amintirea vie a întâlnirii cu Moş Crăciun: ”Aveam doi ani jumate. Locuiam cu mama în Rusia, în Siberia, într-un vagon dintr-acela de tren. Eu iubesc foarte mult halvaua, însă mama s-a gândit să-mi ia de Crăciun o păpuşă. Mi-a zis să mă culc că vine Moşul. Eu m-am culcat cu halvaua aia în minte. La un moment dat, în noapte, m-a trezit un scârţâit de zăpadă. Am sărit din pat şi m-am uitat pe geamul vagonului acela în care locuiam şi, în lumina aceea albă făcută de lună şi de zăpadă, am văzut cum se îndepărta de vagonul nostru un bărbat în vârstă, aşa, cu barbă, ca Moş Crăciun. Apoi, când m-am dus să văd ce mi-a adus Moş Crăciun, am găsit halvaua pe care mi-o doream atât de mult. Acolo nu existau magazine în jur, eram în mijlocul pădurii, aşa că pentru mine, de atunci există Moş Crăciun”.
Are o poveste de viaţă desprinsă parcă din filme, însă se bucură că a reuşit să învingă moartea, să-şi facă o familie frumoasă şi să-şi construiască şi cariera artistică începută încă din copilărie: ”În România, m-am lansat în muzică în 2006. Am cântat alături de Angela Similea, Gabriel Dorobanţu şi mulţi alţii. Au fost cele mai frumoase zile din viaţa mea. Chiar mă consider un om norocos, realizat. Mă bucur de orice lucru mic, de la bomboanele alea din copilărie… Sunt fericită că am reuşit să fiu mamă, să am două fetiţe minunate, mai ales că doctorii nu-mi dădeau nicio şansă să fiu mamă”. (CITEŞTE ŞI: Valeria de Monaco trece prin momente cumplite din cauza fiului ei! Francezii refuză să-l mai trateze)
(I.D.)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)
This browser does not support the video element.