Canta ca Banica, il cheama ca pe Fuego
Ciprian Surugiu are 33 ani si este poreclit Stefan Banica de la Iasi, pentru ca poate sa-i imite fidel melodiile. In urma cu putin timp, el s-a inscris la un concurs organizat pe internet, pentru cantaretii amatori, de Mihai Traistariu impreuna cu o asociatie iesean.
S-a inscris cu trei dintre melodiile lui Stefan Banica. „Cand am ascultat melodiile postate pe internet pe pagina concursului am ramas socat. Nu mi-a venit sa cred ca poate sa-l imite atat de bine pe Stefan Banica”, a spus Catalin Dascalu, unul dintre organizatorii concursului. Ciprian Surugiu stie ce talentat este. „In copilarie, Elvis Presley a fost idolul meu. Am inceput sa-l imit inca de atunci. Sunt convins ca, daca traiam in Bucuresti, as fi avut sanse mari sa ma ridic mai sus. Ulterior, am descoperit ca pot sa-l imit foarte bine pe Stefan Banica Junior. Din punctul meu de vedere, nu este o simpla imitatie de voce, ci este mult mai mult. Este o intrare in personaj, o transpunere in pielea cantaretului pentru a crea oamenilor impresia ca il au in fata pe Stefan Banica”, a declarat Ciprian Surugiu.
Adrian Enache: „Bai baiatule, sper ca nu vrei si premiu”
Numele l-a pus de cateva ori in situatii inedite, pentru ca este acelasi cu numele din buletin al lui Fuego. Spre exemplu, la un festival de muzica de dragoste organizat de TVR, a trimis o melodie, dupa care a fost chemat in seara de gala, in finala, alaturi de greii muzicii romanesti. Spectacolul respectiv a fost prezentat de Octavian Ursulescu si difuzat pe TVR 2.
„Eu am trimis piesa la concursul respectiv, insa ei m-au invitat fara sa o asculte, doar pentru ca au vazut numele pe lista. Cand au vazut ca nu a aparut Fuego, Octavian Ursulescu m-a intrebat cine sunt si ce caut in spatele scenei. I-am spus ca sunt Ciprian Surugiu si a ramas socat. Nici nu stia cum sa ma prezinte printre cei mai importanti cantareti din Romania. Mi-a facut o prezentare asa, in sictir. Dupa ce mi-am cantat piesa, Adrian Enache mi-a spus in culise ceva de genul „Bai baiatule, sper ca nu vrei sa iei si premiu, dupa ce ai ajuns aici din greseala. Tu n-ai ce cauta pe scena asta”. Si Aurelian Temisan s-a uitat urat la mine. Doar Elena Carstea mi-a luat apararea si a spus ca nu este vina mea”, a spus Ciprian Surugiu. Dupa festival, Fuego cel real a aflat de situatia creata. „M-am intalnit cu el pe holurile unui hotel. L-am felicitat pentru realizarile muzicale si i-am spus ca-l apreciez. Numai ca el aproape ca m-a injurat si mi-a reprosat ca m-am dus in locul lui la acel festival. Nici nu a vrut sa stea de vorba cu mine. Mi-a aruncat vreo doua cuvinte de repros si s-a intors cu spatele. Sincer, ma asteptam sa aiba caracter”, a spus ieseanul. Satul de „lumea buna” a showbiz-ului, Ciprian Surugiu are acum o formatie si sustine diferite spectacole, in principal de rock&roll, in cluburile din Iasi.