Canicula se menţine până vineri, meteorologii anunţă primul weekend respirabil

De: Cancan
Publicat: 10/08/2017 | 00:14

LA NOAPTE

ÎN ŢARĂ

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor avea valori de la 10 grade în estul Transilvaniei, pânã la 25 de grade în Dealurile de Vest.

LA BUCUREŞTI

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 18…20 de grade.

JOI

IN ŢARĂ

Vremea va fi cãlduroasã, iar în regiunile vestice şi local în cele sudice şi centrale, dupã-amiaza canicularã şi cu disconfort termic accentuat, indicele temperaturã-umezealã (ITU) urmând sã atingã şi sã depãşeascã pragul critic de 80 de unitãţi. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorãri trecãtoare în zona de munte, unde dupã-amiaza, izolat, vor fi averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime vor avea valori de la 29 de grade pe litoral, pânã la 38…39 de grade în Crişana, Banat şi vestul Olteniei, iar cele minime se vor situa între 14 şi 25 de grade, mai scãzute în depresiuni spre 11…12 grade.

LA BUCUREŞTI

Vremea se va menţine cãlduroasã, iar disconfortul termic va fi în creştere. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 33…34 de grade, iar cea minimã de 18…20 de grade.

VINERI

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi canicularã în majoritatea zonelor de câmpie şi de podiş, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperaturã-umezealã (ITU), urmând sã atingã şi sã depãşeascã pragul critic de 80 de unitãţi în regiunile vestice, sud-vestice şi local în restul teritoriului. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorãri dupã-amiaza la munte, iar noaptea în regiunile vestice, zone unde doar cu totul izolat vor fi condiţii pentru ploi de scurtã duratã. Vântul va sufla slab şi moderat, local, cu intensificãri trecãtoare la munte, iar în a doua parte a zilei şi în zonele mai joase de relief.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 30 şi 38 de grade, iar cele minime între 15 şi 26 de grade, mai scãzute în depresiuni spre 11…12 grade.

LA BUCUREŞTI

Vremea va deveni canicularã, iar disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 35…36 de grade, iar cea minimã de 18…20 de grade.

SÂMBĂTĂ

ÎN ŢARĂ

Vremea se va rãcori faţã de ziua anterioarã în vestul şi nord-vestul ţãrii, în timp ce în restul teritoriului pe arii relativ extinse canicula va persista, iar disconfortul termic se va menţine ridicat. În regiunile sud-vestice, vestice, local în centru precum şi în zona de munte, treptat, instabilitatea atmosfericã se va accentua şi se va manifesta prin averse torenţiale, descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului cu aspect de vijelie şi va cãdea grindinã. În restul teritoriului cerul va fi variabil.

Temperaturile maxime se vor încadra între 29 de grade pe litoral şi 38 de grade in sud, iar cele minime între 14 şi 23 de grade, mai scãzute în depresiuni.

LA BUCUREŞTI

Vremea va deveni canicularã, iar disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 35…36 de grade, iar cea minimã de 18…20 de grade.

DUMINICĂ

Valorile termice vor continua sã scadã în regiunile sud-vestice, vestice şi centrale, unde temporar înnorãrile se vor menţine accentuate şi mai ales pe parcursul zilei local vor mai fi averse şi posibil descãrcãri electrice. În restul teritoriului, deşi vremea se va rãcori uşor temperaturile diurne vor continua sã se situeze peste cele climatologic specifice perioadei, cerul va fi variabil şi mai ales dupã-amiaza şi seara înnorãrile temporar se vor accentua şi pe spaţii restrânse îşi vor face apariţia manifestãri de instabilitate atmosfericã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în a doua parte a intervalului în estul ţãrii, dar de scurtã duratã şi în timpul ploilor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 21…23 de grade în Câmpia de Vest şi 35 de grade, izolat în est şi sud-est, iar cele minime între 13 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în zona deltei Dunãrii.

LUNI – MIERCURI

Valorile termice vor creşte treptat în regiunile intracarpatice, în timp ce în restul zonelor nu vor fi variaţii notabile de la o zi la alta astfel cã la nivelul întregului teritoriu se vor înregistra temperaturi apropiate de cele climatologic specifice perioadei. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicatã în special în orele dupã-amiezii în zonele montane.