Mioara Roman se află de aproximativ o lună într-un centru pentru vârstnici. Fiica ei cea mică le-a dezvăluit fanilor, recent, că mama ei va ajunge acasă la începutul săptămânii viitoare.
În ultimii ani, Mioara Roman a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale. Vârsta înaintată, dar și alte probleme de sănătate și-au spus cuvântul iar fosta soție a lui Petre Roman a avut nevoie de intervenția specialiștilor.
Oana și Catinca Roman și-au dorit ca mama lor să fie bine, așa că cele două au decis să o interneze pe Mioara Roman într-un centru pentru vârstnici, acolo unde are parte de tratamente speciale pentru o recuperare mai ușoară și o ameliorare a stării sale de sănătate. Mioara Roman se simte bine acum, însă are și câteva frici.
”Are și ea frici ca toată lumea mai ales sa suferă de diabet, hipertensiune. Starea aceasta de tensiune ne-a afectat pe toți, s-a resimțit și asupra ei. Faptul că a stat în casă a tras-o înapoi. (…) Nu a avut nicio reacție când i-am zis de centru, am dus să vadă, a cunoscut doctorii, asistentele, dar totul pentru a o pune în formă fizică, cel puțin. Mama a primit și prima doză de vaccin. Așteptam și rapelul”, a declarat Catinca Roman în emisiunea lui Cristi Brancu.
Recent, Oana Roman a organizat pe contul său de Instagram o sesiune de întrebări pentru fanii ei. Printre curiozitățile legate de relația actuală cu Marius Elisei și altele, prietenii virtuali ai vedetei au fost curioși să afle și când va fi externată mama sa.
Potrivit fiicei sale mici, Mioara Roman se va întoarce acasă în cursul zilei de luni sau marți. (CITEȘTE ȘI: CARE ESTE CEA MAI MARE FOBIE A OANEI ROMAN. VEDETA A FĂCUT DEZVĂLUIREA RECENT)