Dănuț Lupu (56 de ani) a ajuns după gratii, fiind condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare pentru că a condus fără permis. Instanța a decis să-i dea această pedeapsă pe data de 2 octombrie 2023, când fostul internațional era plecat din România. Acesta s-a întors în țară abia după șase zile de când și-a aflat sentința, iar oamenii legii l-au întâmpinat pe aeroport, i-au pus cătușele și l-au dus la Penitenciarul Rahova. Conform procedurii, acesta a fost băgat în carantină timp de 21 de zile. Fostul mare sportiv a aflat data exactă când va lua sfârșit calvarul prin care trece.
Dănuț Lupu a trecut prin clipe dificile de când a aflat că trebuie să stea după gratii, pentru a-și ispăși pedeapsa de 7 luni și 10 zile pentru că a condus fără permis în urmă cu mai mulți ani. Fostul mare sportiv nici nu se afla în țară, atunci când instanța a luat această hotărâre în privința lui.
S-a întors abia după șase zile, când a fost așteptat pe aeroport de către polițiști și dus la Penitenciarul Rahova, unde a fost încarcerat. Acesta a trebuit să stea 21 de zile în carantină, conform procedurii. Deși i-a fost foarte greu după gratii, fostul internațional a avut parte de condiții bune. Gândul dezvăluia, de curând, că un deținut i-a făcut o favoare lui Dănuț Lupu: i-a cedat patul său, pentru a avea confort, asta ținând cont că în camera respectivă, paturile erau suprapuse.
Dănuț Lupu aștepta cu sufletul la gură să afle data exactă când va trebui să părăsească penitenciarul. Fostul mare sportiv are și probleme de sănătate și bineînțeles că, nu-și dorea să treacă printr-o astfel de situație. Surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au declarat pentru Gândul, că la sfârșitul săptămânii trecute, s-a întrunit comisia care a stabilit regimul de executare, dar și data la care va fi eliberat Dănuț Lupu.
În cazul în care acesta nu va comite nicio abatere, fostul sportiv va putea scăpa de închisoare pe 3 martie 2024, adică înaintea sărbătorilor pascale. Până atunci, Dănuț Lupu își va petrece timpul încarcerat în Secția 8 a Penitenciarului Rahova, acolo unde urmează să fie mutat zilele următoare. Este un pavilion nou înființat, cu celule mari și complet noi, destinate deținuților care-și ispășesc pedeapsa în regim deschis și semideschis, mai scrie sursa citată. Acesta nu va mai fi transferat la Penitenciarul Jilava, așa cum se vehicula.