Când trebuie montate cauciucurile de iarnă. Ce amenzi riscă cei care nu se conformează

Publicat: 03/10/2022 | 08:04

Potrivit prevederilor din Codul Rutier, pentru circulaţia pe drumurile care sunt acoperite cu gheaţă, zăpadă sau polei, șoferii trebuie să aibă montate pe mașină cauciucurile de iarnă. În caz contrar, amenzile sunt usturătoare!

„Unde-i lege nu-i tocmeală”, spune o vorbă din popor. Acest lucru se aplică și în cazul participanților la trafic. Cei care nu respectă regulile de circulație și nu au cauciucurile potrivite, în funcție de sezon, riscă să primească amenzi uriașe.

Astfel, răcirea vremii înseamnă pentru șoferi schimbarea cauciucurilor de vară cu cele de iarnă.

CITEȘTE ȘI: ATENȚIE MARE! HOȚII FOLOSESC O NOUĂ METODĂ „INTELIGENTĂ” PENTRU A SPARGE MAȘINI. AU APELAT CHIAR LA PIAȚA NEAGRĂ!

Ce amenzi riscă cei care nu se conformează

Nerespectarea prevederilor privind cauciucurile de iarnă constituie contravenție şi se sancţionează cu o amendă prevazută în clasa a IV-a de sancţiuni. Codur Rutier prevăzând această sancţiune la art.102, alin. 1, punctul 28 şi are următorul text: ”Conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă, cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune sau fără a avea montate pe aceste roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante certificate”.

Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie, indiferent de perioadă, cât timp carosabilul este acoperit de zăpadă. Amenda pentru şoferii care circulă pe drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei cu anvelope neadecvate se sancţionează cu o amendă din clasa a IV-a de sancţiuni cuprinsă înte 9 şi 20 de puncte de amendă, acestea fiind echivalente cu o sumă cuprinsă între 1.305 şi 2.900 de lei.

Precizările RAR în cazul anvelopelor „all season”

Registrul Auto Român (RAR) a lansat o poziție oficială în cazul utilizării anvelopelor „all season” pe timpul iernii și a anunțat că respinge cu fermitate informațiile apărute în presă, în ultimele zile,conform cărora posesorii de anvelope promovate comercial drept „all season” vor fi sancționați dacă folosesc acest tip de pneuri în timpul sezonului rece.

Potrivit instituției, toate anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M şi S (însemnând noroi și zăpadă), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condiţiile specifice de iarnă prevăzute în legislaţia națională rutieră.

În comunicatul emis de Registrul Auto Român se precizează și că „atât timp cât posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M si S, nu există sancțiuni”.

„Obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a fost introdusă prin Ordonanța Guvernului nr.5/2011 de modificare și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006. Aspectele privitoare la utilizarea anvelopelor de iarnă nu au suferit modificări de la acel moment”, a transmis RAR.