Vestea morții lui Marcel Toader a șocat o țară întreagă, dar mai ales pe familia și apropiații lui. Omul de afaceri a suferit un infarct, iar medicii au încercat în zadar aproape o oră să îl readucă la viață, dar nu au reușit. Decesul a fost confirmat, iar familia se pregătește acum să îl îngroape pe bărbat.
Marcel Toader urmează să fie înmormântat luni, în Constanța, acolo unde se află și mama sa și unde aceștia dețin locuri de veci, potrivit Spynews.ro.
Prima persoană care a vorbit despre tragedie a fost Gabriela Cristea, fosta lui soție. Cei doi nu au mai ținut legătura decât prin intermediul avocaților, potrivit spuselor vedetei. “Poftim?! Nu știu absolu nimic, acum aflu. Nu am mai ținut legătura cu el, decât prin intermediul avocaților și nici cu familia lui. Îmi pare rău. Dar sigur nu e o glumă? Chiar nu știu nimic. Condoleanțe familiei, altceva ce pot să spun!?“, ne-a declarat în exclusivitate Gabriela Cristea, fosta soție a lui Marcel Toader.
Și mama adoptivă a Gabrielei Cristea ne-a spus câteva cuvinte. “Am auzit că a murit… Ce pot să spun… Îmi pare rău, probabil neajunsurile și-au spus cuvântul. Toate lucrurile negative din viața lui. Nu a reușit să își țină lângă el nicio soție din cele 6… Iar după toate aceste lucruri am înțeles că s-a retrat lângă mama lui la Constanța. A fost greu și pentru el…” , a spus mama adoptivă a Gabrielei Cristea, Paula Crăciunescu.
Se pare că Marcel Toader trecea de ceva timp printr-o criză financiară, care nu avea nicio rezolvare. Bărbatul povestise de unde i se trag aceste necazuri. „Râurile curg la vale, procesele merg înainte. E un proces normal de insolvență. Două persoane au să-mi dea niște bani de împrumut. I-am ajutat acum șase ani, au uitat să mi-i mai dea.
Să împrumuți atât cât să îți permiți să pierzi, o frază foarte interesantă. Trebuie să părăsesc apartamentul respectiv, în care locuiesc și se va scoate la licitație. Asta e problema. O să mă mut în altă parte, nu e normal? Sunt lucruri care trec în viață, nu e primul apartament sau prima casă pe care o pierd.”, declara Marcel Toader.