Când şi cu cine şi-a pierdut fecioria Deea Maxer? Era minoră când s-a întâmplat asta cu un bărbat celebru: „Am ţinut ascuns”
Deea și Dinu Maxer formeză unul dintre cele mai solide cupluri din show-bizul românesc. Cei doi au împreună doi copii superbi și formează o familia perfectă!
Însă, dacă acum lucurile sunt extrem de frumoase și de așezată, la început totul a fost ușor complicat. Recent, în cadrul unei emisiuni TV, Dinu a povestit că a cunoscut-o pe Deea pe vremea când aceasta avea vârsta de 15 ani, iar artistul s-a gândit foarte mult dacă să intre sau nu într-o relație cu cea care avea să-i devină soție.
Cu toate acestea, cei doi au făcut pasul cel mare, astfel că au intrat într-o relație, demontând toate preconcepțiile legate de diferența de vârstă în cuplu. Ei bine, de precizat este însă că, părinții Deei au aflat abia un an mai târziu că fiica lor se iubește cu un bărbat mai în vârstă, însă totul a fost de bun augur, asta pentru că aceștia nu s-au opus relației
„Deea avea 15 ani și eu aveam 31 de ani atunci. Am demonstrat că nu contează diferența de vârstă și nici la câți ani începi o relație. Ea termina clasa a 9-a atunci. M-am gândit atunci dacă îmi place atât de mult de ea sau nu. Mi-am dat seama că vor fi multe săgeți ațintite spre mine. Am ținut ascuns totul până a împlinit 18 ani. Familia nu a știut chiar imediat. Părinții ei au aflat până când ea a făcut 16 ani, ai mei nu au aflat, dar au bănuit. Au fost de acord în cele din urmă”, a declarat Dinu Maxer în cadrul unei emisiuni TV.
Dinu Maxer, primul iubit al Deei
Dinu Maxer este singurul bărbat din viața brunetei. Deea le-a urmat exemplul părinților ei, care de altfel trăiesc o poveste de dragoste de mulți ani.
”A fost primul meu iubit. I-am avut ca model pe părinții mei. Și tatăl meu a fost primul bărbat din viața mamei. Am ținut ochii închiși”, a declarat Deea Maxer.
Sursa foto: Arhiva Cancan