Nicolae Furdui Iancu este un nume de referință în industria muzicii populare. Nenumăratele spectacole și apariții televizate, l-au situat pe marele artist rapid în topurile armonioase. Cântecele sale autentice din zona comunei Sohodol au strâns o mulțime de fani de-a lungul timpului. Cu toate că a terminat studiile liceale și universitare în două domenii total opuse, Nicolae Furdui Iancu nu a renunțat nicio clipă dorința pe care o avea încă de la vârste fragede.
Cântărețul de folclor a moștenit talentul muzical de peste 3 generații, din partea maternă. Chiar dacă inițial părinții nu l-au încurajat să urmeze o carieră artistică, ulterior s-au dovedit a fi mândri de succesul fiului lor.
Adolescența a fost cea care i-a deschis drumul lui Nicolae Furdui Iancu spre cântecul popular. La doar 15 ani, marele artist nu doar că fredona melodii preluate, ci culegea versuri de peste tot pentru a-și crea propriile compoziții populare.
Debutul său a fost marcat de sfârșitul anilor ‘70, atunci când Nicolae Furdui Iancu a obținut premiul I la Festivalul de Folclor din Drobeta Turnu-Severin. Interpretul recunoaște în cadrul unui interviu susținut de către Andreea Bogdan, că talentul său este dobândit din mamă în fiu. Lumea satului din care provine artistul era înconjurată mereu de cântec și voie bună, datorită orchestrei susținută chiar de frații bunicii sale. Inclusiv mama lui Nicolae Furdui Iancu avea ureche muzicală, însă de cele mai multe ori femeia obișnuia să își încânte doar familia și apropiații.
,,Rudele din partea mamei erau cele care aveau talent. Și mama mea cânta, dar în special frații bunicii mele din spre mamă.
Pe vremuri constituiau chiar orchestra satului. Talentul cam de acolo îmi vine, însă ei erau instrumentiști, nu soliști vocali. Părinții mei erau la început sceptici cu ceea ce îmi doream eu.
De la vârsta de 15 ani am început să-mi adun și selectez piese. Eu voiam ceva ce nu s-a auzit și nu s-a dat pe post. Aveam nevoie de melodii necântate”, a declarat Nicolae Furdui Iancu.