Survivor România a înregistrat un succes imens, încă de la prima difuzare din acest an. 24 de concurenți se vor lupta pentru marele premiu, însă doar unul singur va pleca acasă învingător. Iată programul show-ului Survivor 2023.
Luni, 9 ianuarie 2023, așteptarea a luat sfârșit pentru fanii emisiunii Survivor România. Timp de câteva luni, show-ul se va difuza de trei ori pe săptămână, mai exact, luni marți și miercuri începând cu ora 20:30. Cei 24 de concurenți au intrat în aventura vieții lor, aventură care le va testa limitele fizice cât și limitele psihice.
De departe, cea mai grea luptă pare să fie cea psihică. Condițiile de trai, lipsa hranei, dorul de familie și cei dragi, probele pierdute, toate acestea își vor pune amprenat asupra psihicului concurenților. Survivor România este un joc psihologic, însă doar mințile echilibrate vor face față.
Nu sunt puțini cei care cred că cei 24 de concurenți au parte de un tratament privilegiat în afara orelor de filmare. Ei bine, adevărul este că, fie că se află în fața camerelor de filmare, fie că nu, traiul concurenților este același.
Războinicii și Faimoșii sunt monitorizați 24 din 24 de ore, iar regulile sunt foarte stricte, motiv pentru care nu există niciun fel de excepție ori abatere. Reprezentanții Survivor România 2023 au publicat un mesaj pe rețelele de socializare în care spun cum stau lucrurile, de fapt.
”Ați fost curioși dacă: „În afara orelor de filmare, concurenții mai mănâncă și altceva pe lângă cocos?”. Nu există în afara orelor de filmare. Ei sunt monitorizați 24h/24h. Pe lângă cocos ei mănâncă doar alimentele câștigate la jocuri”, este mesajul de pe pagina de Facebook a emisiunii.