Când scăpăm, de fapt, de ciclonul polar? ANM a anunţat cât va ţine frigul în România

Publicat: 25/01/2023 | 07:54
Sursă foto: Pixabay

De curând, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în perioada 23 ianuarie – 20 februarie 2023. Iată când vor fi nevoiți românii să îndure frigul adus de ciclonul polar.

În următoarele săptămâni, frigul se va așterne peste România, iar în unele regiuni vor fi înregistrate cantități excedentare de precipitații.

Prognoza meteo 23 ianuarie – 30 ianuarie 2023

Săptămâna aceasta, ne putem aștepta la valori termice mai ridicate decât cele specifice perioadei, la nivelul întregii țări. Pe litoral va fi cel mai cald, având în vedere că mediile zilnice vor atinge 4 grade.

NU RATA: METEORORLOGII AU FĂCUT ANUNȚUL! CUM VA ARĂTA VREMEA ÎN PERIOADA 23 IANUARIE – 5 FEBRUARIE 2023

În județele sudice și sud-estice, mai ales în Giurgiu, Teleorman și Vrancea, precipitațiile vor fi excedentare. În Maramureș, Apuseni, dar și în Transilvania, regimul pluviometric va fi deficitar, iar în restul țării precipitațiile vor fi apropiate de normalul perioadei în care ne aflăm.

Prognoza meteo 1-5 februarie 2023

În prima săptămână din februarie, temperaturile medii rămân, în majoritatea regiunilor țării, mai ridicate decât cele obișnuite. O excepție de la regulă sunt zonele montane, acolo unde valorile termice vor fi apropiate de cele specifice.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile extracarpatice, dar și local excedentare în zona Carpaților Occidentali și în nordul Carpaților Orientali. În restul țării, vom avea cantități de precipitații normale pentru un început de februarie.

Prognoza pentru 6-13 februarie 2023

Temperatura medie a aerului va continua să aibă valori mai ridicate decât cele normale, mai ales în regiunile extracarpatice, dar și în restul României.

VEZI ȘI: VREMEA SE SCHIMBĂ RADICAL ÎN ROMÂNIA! METEOROLOGII ACCUWATHER ANUNȚĂ TEMPERATURI DE -10 GRADE

Din punct de vedere al ploilor, ANM anunță că doar în regiunile nordice precipitațiile vor fi excedentare. În restul țării, regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal, pentru a doua săptămână din februarie.

Cum va fi vremea în săptămâna 13 – 20 februarie 2023

Conform anunțului meteorologilor, în a treia săptămână a lunii februarie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul țării.

Cantitățile de precipitații vor avea o tendință deficitară, în cea mai mare parte a țării, conform meteoromania.ro.