Românii au primit o veste bună, după ce Marcel Ciolacu a transmis că vor exista reduceri la raft. Prețul alimentelor de bază va scădea considerabil, după un acord între marile lanțuri de magazine și Guvern. Anunțul momentului a fost făcut de șeful Executivului!
Premierul României, Marcel Ciolacu, le-a dat o veste bună românilor legată de scăderea preţurilor la alimentele de bază. El îşi doreşte un acord până la sfârşitul acestui an. Marile lanțuri de magazine au transmis, deja, Executivului o primă listă cu produse. Este vorba despre pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făină, mălai, ulei, legume și fructe proaspete. Oficialul PSD susține că, încă, se lucrează la acest proiect, însă se va ajunge sigur la un numitor comun cu retailerii, pentru ca producătorii români să nu fie afectați de reducerea prețurilor unor alimente. Așadar, românii au motiv de bucurie, pentru că, în următoarea perioadă, vor vedea produse mai ieftine pe rafturile din supermaketuri.
”Încă lucrăm la sistem, important este că, încet, încet ajungem la un acord. Indiferent ce sistem vom găsi cu retailerii, cu distribuitorii, producătorii români nu vor fi afectați. De la aceste principiu am pornit şi ne menţinem acest principiu”, a transmis premierul României.
CITEȘTE ȘI: SE SCHIMBĂ PREȚURILE LA RAFT! ALIMENTELE CARE SE IEFTINESC ÎN ROMÂNIA
Schema va fi aplicată printr-o ordonanță de urgență, deoarece producătorii și procesatorii au nevoie de o garanție că retailerii vor respecta acordul și nu vor impune alte taxe la raft, conform unor surse guvernamentale, notează Digi24.
Această listă de alimente a ajuns la Ministerul Agriculturii, unde va fi analizată și negociată, mai scrie sursa citată. Perioada de aplicare a reducerii la adaosul comercial va fi de 6 luni.
„E un început foarte bun”, asigură Ciolacu.
CITEȘTE ȘI: CEL MAI TARE TRUC DIN BUCĂTĂRIE! CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ PUI UN SUL DE HÂRTIE IGIENICĂ ÎN FRIGIDER
Premierul României susține că ”încă așează lucrurile”. Șeful Guvernului vrea să găsească o rezolvare până la sfârșitul acestui an, pentru ca românii să scoată mai puțini bani din buzunar pentru produsele de bază. ”E ca şi în negocierile politice, nu ne putem antepronunţa, până nu am închis lucrurile. Am primit o listă, le-am spus şi ieri în şedinţa de Guvern, sunt discuţii la legume, fructe, să vedem care sortimente”, a transmis oficialul PSD.
”Ce pot să vă spun foarte clar este că eu îmi doresc un acord, pe care să îl facem până la sfârşitul anului, la fel cum s-a făcut şi în Franţa, nu e niciun secret. Mi-aş dori mai puţin să venim cu un act normativ, dar dacă se va impune acest lucru, să fiţi siguri că vom veni şi cu actul normativ”, a adăugat Marcel Ciolacu, care a ținut să spună că ”acordul este acord şi cine îl încalcă, atunci folosesc instrumentele Guvernului, care se numesc acte normative”.