Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic 2019
Paștele este sărbătoarea Învierii Domnului, dar și un prilej deosebit de a aduna toată familia la un loc. Paștele în 2019 va fi sărbătorit pe 28 aprilie pentru ortodocși și cu o săptămână mai devreme, pe 21 aprilie, pentru romano-catolici.
Paștele ortodox și cel catolic s-au sărbătorit anul trecut la o săptămână distanță, iar același lucru se va întâmpla și în acest an. Calcularea datei la care creștinii sărbătoresc Paștele ține două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocțiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare – luna plină.
Aceasta din urmă face ca data Paștelui să varieze în fiecare an. În plus, utilizarea a două calendare diferite explică decalajul acestei sărbători la catolici și ortodocși.
Când pică Paștele ortodox
În 2019, Paștele ortodox se va sărbători duminică, 28 aprilie. Paștele este sărbătoarea Învierii Domnului. Modul de calculare a datei Sfintelor Paști s-a stabilit la primul sinod ecumenic, ținut în anul 325 la Niceea. Sărbătoarea Paștelui este momentul în care prăznuim „omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice și săltând îl lăudăm pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat și preamărit, Dumnezeul părinților noștri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat și în noi este nevoie ca să zicem „fraților și celor ce ne urăsc pe noi și să iertăm toate pentru Înviere și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”, potrivit crestinortodox.ro.
(Citește și TEMPERATURI RECORD DE PAȘTE ÎN ROMÂNIA: CANICULĂ ȘI 36 DE GRADE CELSIUS )
Paștele se prăznuiește în fiecare duminică, cu câteva excepții : în duminica Rusaliilor, pentru că atunci se sărbătorește pogorârea Duhului Sfânt; în Duminica Floriilor, pentru că atunci se prăznuiește intrarea în Ierusalim, deci altceva decât Învierea; și apoi dacă într-una din duminici cade o sărbătoare împărătească, cum este Schimbarea la față, Ziua Crucii, Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Botezul Domnului Hristos, atunci se anulează însemnătatea de praznic al Învierii pe care o are duminică și se prăznuiește numai praznicul respectiv, sărbatoarea care coincide într-o zi de duminică.
Cand pica Pastele catolic 2019
În 2019, Paștele catolic se va sărbători duminică, 21 aprilie. Decalajul acestei sărbători la catolici și ortodocși este explicat de utilizarea a două calendare diferite. Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul georgian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează evenimentul astronomic după calendarul iulian, pe stil vechi.
(Citește și VREMEA DE FLORII ȘI DE PAȘTE. CE SPUN METEOROLOGII )
Paştele ortodox
2017 – duminica 16 aprilie
2018 – duminica 8 aprilie
2019 – duminica 28 aprilie
2020 – duminica 19 aprilie
Paştele Catolic:
2017 – duminica 16 aprile
2018 – duminica 1 aprile
2019 – duminica 21 aprile
2020 – duminica 12 aprilie